Mazăre şi Constantinescu, candidaţi USL la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mazăre şi Constantinescu, candidaţi USL la Constanţa

Eveniment 23 August 2011 / 00:00 2158 accesări

Potrivit unui comunicat al PNL, conducerea judeţeană a USL Constanţa, compusă din reprezentanţi ai PNL şi PSD, a stabilit, la sfârşitul săptămânii trecute, un program de întâlniri săptămânale în care se vor analiza şi soluţiona problemele din teritoriu. De asemenea, liberalii şi social democraţii au mai decis, în baza protocolului USL şi în perspectiva alegerilor locale din 2012, susţinerea lui Radu Mazăre la funcţia de primar al municipiului Constanţa şi a lui Nicuşor Constantinescu la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. Liberalii mai spun, în cadrul aceluiaşi comunicat, faptul că USL Constanţa funcţionează în parametrii normali, comunicarea între partidele componente nefiind întreruptă. ”Fiecare dintre parteneri este conştient că interesul naţional este mult mai important decât interesele politice locale şi personale, iar preocuparea principală este maximizarea scorului politic al USL în detrimentul PDL, singurul adversar politic al constănţenilor şi românilor. Baza discuţiilor în interiorul USL Constanţa este reprezentată de identificarea de proiecte la nivel judeţean şi regional, care să ducă la dezvoltarea economică şi administrativă pe termen mediu şi lung a judeţului Constanţa”, se mai arată în comunicat.



12