McGill, Hawkins, Ding și Bingham sunt primii sfertfinaliști

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Snooker / Campionatul Mondial de la Sheffield

McGill, Hawkins, Ding și Bingham sunt primii sfertfinaliști

Sport 27 Aprilie 2015 / 00:00 590 accesări

La Crucible Theatre din Sheffield, gazda Campionatului Mondial de snooker, în weekend s-au stabilit primii jucători calificați în sferturi de finală. Așa cum anticipam, deținătorul titlului mondial, englezul Mark Selby, a părăsit competiția încă din faza optimilor de finală, fiind eliminat de un debutant, scoțianul Anthony McGill. Vineri seară, în sesiunea decisivă, McGill (24 de ani) a reușit să-și păstreze calmul și avansul de patru frame-uri, confirmând așa-numitul „Blestem de la Crucible”, care îi afectează pe campionii mondiali în anul imediat cuceririi primului triumf din carieră. Nu a scăpat nimeni de acest blestem, indiferent dacă s-a numit Steve Davis, Stephen Hendry, John Higgins sau Ronnie O’Sullivan! Scoțianul va juca în sferturi cu învingătorul dintre englezii Joe Perry şi Shaun Murphy, al doilea reușind să acumuleze un avantaj consistent, 7-1, la capătul primei sesiuni.

Sâmbătă, în ziua a opta de concurs, am consemnat eliminarea din competiţie a doi foşti campioni mondiali, scoţienii John Higgins (de patru ori campion la Crucible, ultima dată în 2011) şi Graeme Dott (câştigător în 2006). Higgins a condus cu 5-1, însă Ding Junhui, al treilea jucător al lumii, a revenit şi s-a impus cu 13-9. În sferturi, chinezul îl va întâlni pe învingătorul dintre Marco Fu şi Judd Trump. Dott n-a avut nicio șansă în disputa cu Stuart Bingham, aflat doar pentru a doua oară în carieră în sferturile CM. În 2013, la precedenta sa apariţie în această fază a competiției, Bingham a fost învins de Ronnie O’Sullivan cu 13-4. Cei doi s-ar putea reîntâlni, dacă O’Sullivan îl va învinge pe galezul Matthew Stevens. A ajuns în sferturi şi englezul Barry Hawkins, finalistul din 2013, care l-a învins pe nord-irlandezul Mark Allen după ce  a câştigat cinci jocuri la rând pe final, revenind de la 8-11!

Iată cum arată tabloul de concurs al optimilor de finală (scorurile sunt parțiale, existente la închiderea ediției):

Mark Selby (favorit nr. 1) - Anthony McGill 9-13

Joe Perry (9) - Shaun Murphy (8) 1-7

Barry Hawkins (5) - Mark Allen (12) 13-11

Allister Carter (13) - Neil Robertson (4) 3-7

Ding Junhui (3) - John Higgins (14) 13-9

Marco Fu (11) - Judd Trump (6) 3-5

Graeme Dott - Stuart Bingham (10) 5-13

Matthew Stevens - Ronnie O’Sullivan (2) 4-8

Taguri articol


12