MDRL va reabilita termic doar 35.000 de locuinţe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din cele 43.000 de locuinţe propuse,

MDRL va reabilita termic doar 35.000 de locuinţe

Administrație 23 Octombrie 2009 / 00:00 412 accesări

Ministerul Dezvoltării Reionale şi Locuinţei (MDRL) estimează că pînă la sfîrşitul anului vor fi reabilitate termic peste 35.000 de apartamente, din totalul celor 43.000 de apartamente programate pentru care au fost alocate fonduri. Secretarul de stat în instituţie, Ioan Andreica, a declarat în cadrul unui seminar că una dintre problemele privind derularea programului este legată de contribuţia populaţiei, lucrările fiind finanţate în proporţii diferite de proprietarii clădirilor, de Ministerul Dezvoltării şi de autorităţile locale. Andreica a adăugat că în România trebuie să fie reabilitate termic trei milioane de apartamente, suma necesară în acest sens fiind de zece miliarde de euro, conform unei evaluări a ministerului. Prezent la seminar, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii din România, Claudiu Georgescu, a spus că acest program ar trebui să aibă o importanţă egală cu proiectele care vizează construcţia de autostrăzi. La rîndul său, preşedintele Patronatului Producătorilor de Tîmplărie Termoizolantă, Valentin Petrescu, a reiterat că firmele pe care le reprezintă sînt nemulţumite de derularea acestui program. \"Programul merge cu paşi de melc şi greşiţi de multe ori\", a reproşat reprezentanţilor ministerului prezenţi la seminar, Petrescu. El a adăugat că producătorii nu au fost consultaţi de minister, iar \"intenţiile de colaborare au fost zero\". În Constanţa, singurul oraş care beneficiază în acest an de fonduri pentru reabilitarea termică a blocurilor este Eforie, unde deja se derulează lucrări la patru blocuri din oraş.



12