Mecanicii de locomotivă ameninţă cu greva generală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mecanicii de locomotivă ameninţă cu greva generală

Social 25 Martie 2009 / 00:00 528 accesări

Chiar dacă au încercat prin toate mijloacele să determine Ministerul Transporturilor (MT) să renunţe la disponibilizările în masă, ceferiştii au ajuns de unde au plecat. Nemulţumiţi că în urma negocierilor din ultimele zile nu au reuşit să salveze slujbele celor peste 12.000 de feroviari traşi pe linie moartă, Federaţia Mecanicilor de Locomotivă (FML) ameninţă cu declanşarea protestelor. Sindicaliştii cer “un tratament” echitabil şi corect, precum şi investiţii în infrastructura feroviară cel puţin la nivelul celor din sectorul rutier. Totodată, FML atrage atenţia că încercarea conducerii MT de “strîngere a curelei” numai de către salariaţii feroviari, scăzînd salariile şi drepturile acestora nu va face decît să declanşeze acţiuni de protest de masă care, pe fondul actual al crizei, vor anula efectul benefic al puţinelor măsuri adoptate prin consensul partenerilor sociali. “În primul rînd, propunerea este ilegală pentru că nu s-au căutat soluţii de evitare a concedierilor sau de reducere a numărului acestora, conform prevederilor legale în vigoare, de protecţie socială a personalului disponibilizat, de reconversie profesională a acestuia”, susţin sindicaliştii. În opinia mecanicilor de locomotivă, nu criza financiară este motivul disponibilizărilor la calea ferată, “ci dezinteresul total manifestat de Guvern faţă de transportul feroviar”. “Nu putem accepta o politică a cifrelor impuse. Nu ştim de unde şi pe baza căror analize şi criterii, conform logicii conducerii MT şi făcînd o proporţie simplă, economia românească ar trebui să genereze un milion de şomeri, fapt care ar produce colapsul sistemului de asigurări sociale şi aşa destul de şubred. Concedierea masivă a personalului nu va rezolva disfuncţionalităţile de sistem ale căilor ferate, aşa cum nu au reuşit să le rezolve nici disponibilizările din ultimul deceniu care au redus la o treime personalul feroviar, fără a rezolva problemele majore ale căilor ferate”, mai spun aceştia. Totuşi, liderul Uniunii Sindicale “Feroviarul” Constanţa, Vasile Anghel, susţine că ceferiştii nu pot declanşa încă nicio formă de protest pînă la sfîrşitul acestei luni, întrucît la mijloc este Actul Adiţional la Contractul Colectiv de Muncă din 31 ianuarie. “Sindicaliştii aşteaptă expirarea termenului convenit în urmă cu două luni, apoi putem vorbi despre o posibilă declanşare a conflictului de muncă. Dacă se va ajunge totuşi la grevă, aceasta ar putea fi declanşată doar în aprilie. Este greu să scoţi în stradă 12.000 de oameni, chiar şi jumătate dintre aceştia, dar este şi mai greu să accepţi că ei vor ajunge pe drumuri din cauza politicii. Aceşti oameni nu beneficiază de niciun fel de compensaţie la disponibilizări, dar nu au nici şanse reale de a se reintegra în cîmpul muncii. Este o situaţie fără precedent în sistemul feroviar românesc”, a declarat Anghel.



12