Transparency International România (TI-Ro) a lansat o campanie privind raportarea cazurilor de corupţie, adresată în special mediului privat, care este încurajat să adopte un mecanism antifraudă la nivelul companiilor, o asemenea măsură urmând să fie adoptată în premieră de o companie de utilităţi publice. Proiectul prin care cetăţenii sunt încurajaţi să se implice şi să raporteze corupţia se numeşte Asistenţă Legală Anti-Corupţie (ALAC) şi a fost iniţiat de TI-Ro în perioada 2003-2004. Ieri, proiectul a fost relansat pentru a se adresa sectorului privat. Directorul executiv al TI-Ro, Victor Alistar, a declarat că, din momentul lansării proiectului, organizaţia pe care o reprezintă a pregătit şi manualul de implementare la nivelul mişcării globale, iar în prezent, asemenea programe funcţionează în peste 60 de ţări ale lumii, existând peste 90 de centre de asistenţă pentru cetăţeni. Alistar a explicat că programul ALAC este un serviciu de sprijin pentru autorităţile publice implicate în aplicarea legii în materie de combatere a corupţiei, dar şi pentru cetăţeni. Cetăţenii pot semnala abateri de la lege, pot raporta, online sau telefonic, fapte de corupţie considerate de către ei ca fiind comise de persoane din sectorul public sau din sectorul privat.
Consilieri juridici, avocaţi, foşti magistraţi, precum şi asistenţii juridici preiau cazurile semnalate şi le prelucrează în două sensuri: acordă sprijin companiilor, cetăţenilor care au făcut sesizarea respectivă, pentru a justifica mai bine şi pentru a simplifica lucrurile pe care le semnalează, pentru a învăţa cum să argumenteze pe documente, pe probe, lucrurile semnalate şi transmit aceste cazuri către instituţiile publice pentru soluţionare. Un al doilea mod de asistenţă inclus în program vizează acordarea de sprijin în propuneri de politici publice în materie penală în domeniul combaterii corupţiei. "În ultimii zece ani, ALAC a avut peste 6.000 de cazuri şi am constatat că maximum 30% erau cazuri de corupţie. Pe unii i-am sfătuit să nu facă un denunţ, pentru că riscau să fie acuzaţi de calomnie. Doar 30% erau cazuri de corupţie şi, dintre acestea, 20-25% au fost cazuri de succes ale ALAC, deci undeva la 500 de cazuri au fost cazuri de succes", a spus directorul executiv al TI-Ro. Alistar a adăugat că unul dintre principiile ALAC este de a nu comenta niciodată public cazurile pe care le preia şi de a nu face niciodată presiune publică asupra autorităţilor publice partenere.
Cetăţenii care doresc să facă asemenea sesizări pot folosi site-ul centrului ALAC - www.alacromania.ro.
Barometrul Global al corupţiei
Barometrul Global al corupţiei, realizat de TI la nivelul statelor mebre ale UE, în 2013, a arătat că 65% dintre cetăţeni percep corupţia ca fiind în creştere. Cei mai mulţi români, 71%, au afirmat că sunt dispuşi să semneze o petiţie prin care să ceară Guvernului să facă mai mult în lupta împotriva corupţiei, 50% că ar participa la un protest paşnic împotriva corupţiei, 38% ar adera la o organizaţie care activează pentru reducerea acestui fenomen, 35% ar fi dispuşi să plătească mai mult pe bunuri care provin de la companii care nu sunt corupte şi 37% ar fi dispuşi să divulge informaţii despre corupţie prin intermediul canalelor de social media.
De asemenea, 51% dintre români s-au declarat dispuşi să raporteze incidente de corupţie. Dintre cei care au spus că nu ar raporta, 58% au precizat că au răspuns negativ pentru că gestul lor nu ar face nici o diferenţă, 20% au afirmat că se tem de consecinţe, iar 15% au spus că nu ar şti unde să raporteze.