Meci dificil pentru HC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / Divizia A

Meci dificil pentru HC Farul

Sport 12 Februarie 2016 / 17:19 1049 accesări
Muntenegreanul Bozidar Lekovic va rata duelul cu Știința Municipal Bacău din cauza unei accidentări

Muntenegreanul Bozidar Lekovic va rata duelul cu Știința Municipal Bacău din cauza unei accidentări

După ce a pierdut derby-ul local cu HC Dobrogea Sud, din prima rundă a returului, HC Farul Constanța are o nouă misiune dificilă, întâlnind duminică, de la ora 11.00 (în direct la Neptun TV), pe teren propriu, o altă candidată la promovare, Ştiinţa Municipal Bacău, în etapa a 15-a a Seriei A din Divizia A la handbal masculin. Constănțenii pleacă din postura de outsideri, dar încearcă să producă o surpriză și să obțină o victorie importantă. „Cred că va fi la fel de dificil ca în meciul cu HC Dobrogea Sud, pentru că întâlnim o echipă cu pretenții, care și-a propus să promoveze. Noi ne-am propus să creștem de la meci la meci și vrem să facem un joc bun. Publicul ne-ar ajuta enorm dacă va veni în număr mare la sală și ne va susține până la ultimul fluier”, a spus antrenorul Eden Hairi, care nu-l va putea folosi pe interul Bozidar Lekovic, accidentat.

VICTORIE LA PAS PENTRU LIDER

Liderul clasamentului Seriei A, HC Dobrogea Sud, s-a impus categoric în partida restantă din etapa a 10-a cu CSU Târgoviște, scor 52-18 (24-7). Meciul s-a disputat vineri, în deplasare, iar oaspeții nu i-au avut la dispoziție pe Ionuț Rudi Stănescu, Dalibor Cutura, Laurențiu Toma și Branislav Angelovski. Gazdele au marcat primele două goluri ale întâlnirii, dar constănțenii au înscris apoi de 13 ori consecutiv, iar soarta întâlnirii era decisă încă de la pauză. Chiar dacă a folosit jucătorii mai tineri, formația de pe litoral a făcut spectacol și în repriza secundă, bifând un nou succes în acest sezon. Pentru constănțeni au marcat: Bologa 13 goluri, B. Munteanu 12, Todică 7, Săulescu 7, Botnărescu 7, Rakcevic 3, Vujadinovic 3. Sâmbătă, de la ora 14.00, HC Dobrogea Sud va juca din nou în sala din Târgoviște, împotriva celor de la GSIP Moreni, în etapa a 15-a a Diviziei A.

Celelalte meciuri ale etapei: sâmbătă, ora 11.30: CSU Suceava - CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina; duminică, ora 12.00: CSM II Bucureşti - Cimentul Bicaz; LPS Piatra Neamţ - Poli Unistil Iaşi; ora 17.00: HC Buzău - ACS Atletico Alexandria.

Clasament Seria A: 1. HC DOBROGEA SUD CONSTANŢA 39 de puncte din 13 jocuri (golaveraj: 522-284); 2. CSU Suceava 34p/13j (445-257); 3. Ştiinţa Municipal Bacău 31p/12j (376-223); 4. HC Buzău 27p/13j (381-326); 5. Poli Unistil Iaşi 24p/13j (379-282); 6. HC FARUL CONSTANŢA 24p/13j (381-346); 7. ACS Atletico Alexandria 15p/11j (313-326); 8. CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina 12p/13j (273-375); 9. LPS Piatra Neamţ 12p/13j (260-392); 10. CSM II Bucureşti 7p/13j (261-295); 11. CSU Târgovişte 6p/10j (249-401); 12. GSIP Moreni -3p/13j (292-500); 13. Cimentul Bicaz -4p/12j (190-315). Echipa ACS HD Teleorman Alexandria a fost exclusă din campionat după ce nu s-a prezentat la meciuri din cauza problemelor financiare.

Citește și:

Misiune ușoară pentru HC Dobrogea Sud

HC Dobrogea Sud, două jocuri în 24 de ore

HC Dobrogea Sud luptă pentru trofeu la Brăila

Deznodământ aşteptat în derbyul HC Dobrogea Sud - HC Farul

HC Dobrogea Sud - HC Farul, un derby al orgoliilor



12