CSV 2004 Tomis Constanţa va debuta în ediţia 2012-2013 a Diviziei A1 la volei feminin abia sâmbăta aceasta, când este programată etapa a 2-a a campionatului. “Sirenele” au reuşit să-şi amâne disputa cu Dinamo Bucureşti din prima rundă, pentru a participa la un puternic turneu internaţional organizat la Istanbul şi pentru a întâlni adversari de top din voleiul feminin european. Adversari care le-au solicitat mult mai mult pe voleibalistele constănţene decât o vor face jucătoarele de la Universitatea Cluj, în meciul programat de la ora 20.00 în Sala Sporturilor din Constanţa, partida fiind transmisă în direct de Neptun TV. „Pentru noi, la ora actuală, orice meci este important. Sunt multe jucătoare noi în lot şi nu este uşor să ne închegăm ca echipă. Vin meciuri şi mai grele, cum va fi cel cu Dinamo. Am început destul de târziu pregătirile, aşa că mai este nevoie de timp şi de meciuri pentru omogenizare”, a declarat jucătoarea sârbă Marina Vujovic, libero-ul formaţiei constănţene. „Nu se poate spune că Universitatea Cluj este o echipă puternică. Pentru noi va fi doar un foarte bun meci de pregătire pentru ce ne aşteaptă în continuare”, a spus antrenorul principal Darko Zakoc.
ECHIPA CLUJEANĂ ESTE ANTRENATĂ DE GÎRLEANU ŞI TROMBIŢAŞ. Iubitorii voleiului din Constanţa se vor putea întâlni sâmbătă cu două foste glorii ale sportului românesc. Gruparea ardeleană este antrenată de doi foşti componenţi, ani la rând, ai naţionalelor României. Este vorba despre Dan Gîrleanu, titular de bază în echipa care cucerea bronzul olimpic la Moscova, în 1980, şi despre Luminiţa Pintea-Trombiţaş, fostă coordonatoare a naţionalei noastre în urmă cu 10-15 ani. Trombiţaş (41 de ani) renunţase la activitatea competiţională, dar a acceptat să revină pe teren în această vară, pentru a da o mână de ajutor mai tinerelor sale jucătoare nu numai din postura de antrenor secund!
Iată şi celelalte meciuri programate sâmbătă, în etapa a 2-a: CSM Sibiu - CS Volei Alba-Blaj (ora 16.00); SCM U Craiova - Unic Piatra Neamţ (ora 16.30); Argeş Volei Piteşti - Ştiinţa Bacău (ora 17.00); CSU Medicina Tg. Mureş - Dinamo Bucureşti (ora 17.00); CSM Lugoj - CSM Bucureşti (ora 18.00).