Meci lejer pentru gazde la startul sezonului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (f) / LN-1: CS Tomis – Rapid Bucureşti

Meci lejer pentru gazde la startul sezonului

Sport 13 Septembrie 2008 / 00:00 549 accesări

Duminică, Liga Naţională de handbal feminin programează primele partide din cadrul sezonului 2008-2009. Într-o ediţie în care lupta pentru titlul, dar şi pentru un loc în cupele europene, se anunţă a fi una încrîncenată, CS Tomis şi-a propus să ocupe, la finalul sezonului, unul din locurile 3-5. Formaţia de pe litoral va da piept în prima etapă cu Rapid Bucureşti, întîlnirea fiind programată de la ora 11.00, în Sala Sporturilor din Constanţa. Chiar dacă bucureştencele au încheiat sezonul trecut pe poziţia a opta, duelul dintre cele două se anunţă extrem de încins. Cu un lot ce a suferit numeroase schimbări în această vară, dar şi cu două absenţe importante, Cristina Duican şi Georgeta Grigore, echipa condusă de Dumitru Muşi şi Mircea Bucă, speră să înceapă sezonul cu dreptul pentru ca moralul echipei să fie unul ridicat în vederea disputei cu Oţelul Galaţi. „Întîlnim o echipă omogenă de talie mai mică şi cu viteză foarte mare şi foarte agresivă în apărare. Jocul va fi foarte greu. Depinde de noi cum vom răspunde pentru că va trebui să avem răbdare să contracarăm atuurile lor şi să ne impunem prin atuurile noastre. Un succes ar fi benefic pentru echipă, mai ales pentru cele nou venite. Ne va da încredere şi putem aborda cu şi mai mare hotărîre meciul cu Oţelul din etapa viitoare”, a spus antrenorul principal, Mircea Bucă, care nu crede că lipsa jocurilor din Cupele Europene ar putea fi un lucru benefic echipei, mai ales că programul Ligii Naţionale este destul de aiurit în tur. „E greu să menţii o echipă în formă cu aceste pauze din campionat. Dacă mai erau şi nişte meciuri cu obiective de Cupe Europene în aceste pauze era poate mai bine. Aşa jucăm un meci, avem liber trei săptămîni, apoi patru etape apoi pauză de o lună jumate, deci e greu să ţii echipa conectată şi să atingi de fiecare dată vîrful de formă la jocurile care urmează”, a explicat Bucă. Partida de duminică va fi arbitrată de Silviu Stănescu şi Robert Harabagiu. Intrarea va fi liberă!

Celelalte partide din prima etapă sînt: HCM Baia Mare - Rulmentul Braşov, Oltchim Rm. Vâlcea - HCM Roman, Dunărea Brăila - Oţelul Galaţi, Cetate Deva - KZN Slatina, HCM Buzău - „U” Jolidon Cluj şi CSM Ploieşti - HC Zalău.



12