Meci maraton în confruntarea tenismenelor tricolore la US Open

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Meci maraton în confruntarea tenismenelor tricolore la US Open

Sport 31 August 2017 / 22:30 733 accesări
Ana Bogdan nu şi-a putut depăşi performanţa de anul trecut de la Flushing Meadows

Ana Bogdan nu şi-a putut depăşi performanţa de anul trecut de la Flushing Meadows

Monica Niculescu este singura tenismenă din ţara noastră care va evolua în turul al treilea la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, dotat cu premii în valoare totală de 50,4 milioane de dolari. Joi seară, în partida din turul al doilea, Monica Niculescu (locul 57 WTA) a eliminat-o pe Ana Bogdan (locul 108 WTA), cu scorul de 6-2, 3-6, 6-3, după două ore şi 24 de minute de joc. Niculescu a condus cu 3-0 în setul secund şi se părea că istoria duelulul de anul trecut, când s-a impus categoric, scor 6-0, 6-1, tot în turul al doilea, se va repeta. Nu a fost aşa, pentru că Ana Bogdan a reuşit şase game-uri consecutiv, astfel că întâlnirea de joi a fost una maraton. În cele din urmă, câştig de cauză a avut tot Niculescu, pentru care cea mai bună performanţă la US Open este prezenţa în optimile de finală, în 2011. În turul al treilea al turneului de la New York, Monica Niculescu o va înfrunta pe Jennifer Brady (locul 91 WTA).

Tot joi seară, în turul al doilea al turneului american, Sorana Cîrstea (locul 54 WTA) a pierdut meciul cu Jelena Ostapenko (Letonia, locul 12 WTA şi favorită nr. 12), scor 4-6, 4-6, după o oră şi jumătate de joc. În setul secund, Cîrstea a condus cu 2-0 şi 3-1, însă nu a putut trimite meciul în setul decisiv. În 2009, Cîrstea a ajuns în turul al treilea la New York, în 2016 a fost eliminată în primul tur, de Ana Bogdan, iar în 2015 nu a participat la US Open.

Prezenţa în turul secund la Flushing Meadows este recompensată cu un cec în valoare de 86.000 de dolari şi 70 de puncte WTA, iar pentru calificarea în turul al treilea se acordă un cec în valoare de 144.000 de dolari şi cu 130 de puncte WTA.

În primul tur la US Open au fost eliminate Simona Halep, Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu.

Citeşte şi:

Duel românesc în turul al doilea la US Open

Andrei Pavel, cooptat în echipa Simonei Halep

Sorana Cîrstea, în turul secund la US Open

Halep, la a şaptea înfrângere în confruntările cu Șarapova



12