Meciul FC Viitorul - Dinamo, cu „casa închisă”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sâmbătă, de la ora 18.30, la Academia Hagi de la Ovidiu

Meciul FC Viitorul - Dinamo, cu „casa închisă”

Eveniment 25 Iulie 2015 / 00:00 4434 accesări

Cocheta arenă din cadrul Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” găzduiește sâmbătă, de la ora 18.30 (în direct la Digi Sport 1, Dolce Sport 1 și Look Plus), întâlnirea dintre FC Viitorul și Dinamo București, contând pentru etapa a 3-a a Ligii 1. Duelul a suscitat un interes major din partea iubitorilor de fotbal de pe litoral, astfel că biletele s-au epuizat, iar atmosfera se anunță una incendiară. Cu două egaluri în primele două runde, constănțenii speră să le facă o bucurie celor peste 4.500 de fani și să bifeze primul succes din acest sezon. „Începem să ne obişnuim cu publicul, cu oamenii noştri care vin şi ne susţin. Sper ca ei să fie şi jucătorul în plus faţă de ce aveam înainte, când nu jucam aici. Jucăm împotriva unui club de tradiție și trebuie să fim motivați. Ne dorim să câștigăm și să luăm cele trei puncte. După două egaluri, sperăm să vină și o victorie, dar meciul este deschis oricărui rezultat. Trebuie să fim inteligenți și să facem un joc bun. Cu Dinamo nu o să fim niciodată favoriți, dar trebuie să credem în șansa noastră, chiar dacă ne respectăm adversarul”, a spus Hagi, care a lăudat prestația dinamoviștilor în primele două runde: „Mi-a plăcut Dinamo pe care am văzut-o în primele două etape. Nu a primit gol și este mai echipă față de sezonul trecut. A plecat Alexe, însă Dinamo nu stă într-un singur jucător. Are un lot bun, un antrenor experimentat și un conducător experimentat”.

Elevii lui Hagi s-au declarat încântați de faptul că întâlnirea se va disputa cu „casa închisă”. „Pentru noi, este un meci foarte important, vrem să luăm cele trei puncte și să facem un joc bun. Dinamo este o echipă de tradiție și mi-a plăcut foarte mult cum a jucat în primele două etape, în special în jocul de la Tg. Mureș. FC Viitorul este favorită, pentru că joacă acasă, iar fanii vor fi alături de noi. Important este să nu primim gol, pentru că sunt sigur că vom mai înscrie”, a declarat fundașul Cristian Ganea. „Este un meci dificil, împotriva unei echipe bune și sunt convins că va ieși o partidă frumoasă. Îmi doresc să marchez și să-mi ajut echipa să câștige cele trei puncte”, a spus și atacantul Florin Tănase.

Pentru a ajuta suporterii să ajungă la stadion, conducerea grupării constănțene pune la dispoziție, gratuit, autocare ce vor pleca din sfert în sfert de oră pe traseul Palatul Copiilor din Constanţa - Stadion Central Academia Hagi de la Ovidiu, începând cu ora 16.30. Recomandarea este ca publicul să vină din timp la arenă, pentru a se evita aglomeraţia la intrarea pe stadion.

Echipa probabilă de start a Viitorului: Buzbuchi - Ciupe, Hodorogea, Mitrea, Cr. Ganea - Benzar, I. Filip, Aganovic - I. Hagi, Fl. Cernat (cpt.), Fl. Tănase.

Celelalte meciuri ale etapei se vor disputa după următorul program - sâmbătă: FC Steaua București - CFR Cluj (ora 21.00); duminică: CS U. Craiova - Astra Giurgiu (ora 18.30), CSMS Iași - Petrolul Ploiești (ora 21.00); luni: ACS Poli Timișoara - FC Botoșani (ora 21.00). Întâlnirile sunt transmise în direct de Look TV, Look Plus, Dolce Sport și Digi Sport, iar partida Steaua București - CFR Cluj, și de Antena 1. Vineri seară au avut loc meciurile FC Voluntari - Pandurii Tg. Jiu 0-0 și ASA Tg. Mureș - Concordia Chiajna 1-0 (M. Axente 51).

Clasament: 1. ASA 7p (golaveraj: 6-1), 2. FC Steaua 4p (3-0), 3. CSMS Iași 4p (2-1), 4. Dinamo 4p (1-0), 5. Pandurii 4p (1-3), 6. FC Voluntari 3p (2-2), 7. FC VIITORUL 2p (4-4), 8. FC Botoșani 2p (2-2), 9. CS U. Craiova 1p (0-1), 10. Concordia 1p (2-4), 11. Astra 1p (3-7), 12. ACS Poli 0p (0-2), 13. CFR* -2p (3-2), 14. Petrolul* -4p (1-1). * - Echipele CFR și Petrolul sunt penalizate cu câte șase puncte.



12