Prezent sâmbătă la Pitești, ca să premieze echipa SCM Pitești pentru câștigarea Seriei a 3-a din Liga a 3-a la fotbal, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat locul de disputare al partidei dintre România și Armenia, din preliminariile Campionatului Mondial din 2018. Meciul, care va avea loc vineri, 1 septembrie, de la ora 21.45, se va juca pe Arena Națională din București.
„Aceasta este dorința noastră, iar în acest sens am informat și UEFA, meciul cu Armenia se va disputa pe Arena Națională. Sigur vom avea susținerea publicului, de fiecare dată când echipa națională a jucat fie în București, fie la Cluj, suporterii au fost alături de noi. Ne-am dori ca, într-o zi, să venim și la Pitești cu echipa națională și să avem parte de un stadion modern. Echipa României va merge peste tot prin țară și, cu siguranță, va fi iubită, indiferent de rezultate”, a declarat Burleanu.
PROGRAMUL PARTIDELOR RETUR DIN SEMIFINALELE CUPEI ROMÂNIEI
Au fost stabilite datele și orele de disputare ale partidelor din manșa retur a semifinalelor Cupei României, ediția 2016-2017:
Miercuri 17 mai, ora 19.00: ACS Poli Timișoara - Astra Giurgiu (Timișoara, stadion „Dan Păltinișanu”)
Joi 18 mai, ora 20.30: FC Voluntari - CSU Craiova (Chiajna, stadion Concordia).