Meciul România - Belgia, din FED Cup, la București

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Meciul România - Belgia, din FED Cup, la București

Sport 17 Octombrie 2016 / 14:19 356 accesări
Simona Halep și colegele sale vor înfrunta Belgia în Sala Polivalentă de la București

Simona Halep și colegele sale vor înfrunta Belgia în Sala Polivalentă de la București

Federația Română de Tenis (FRT) a anunţat, luni, prin intermediul unui comunicat oficial, faptul că întâlnirea dintre reprezentativele feminine ale României și Belgiei, din primul tur al Grupei Mondiale II a FED Cup, se va juca la București, în Sala Polivalentă. Meciurile vor avea loc la 11 și 12 februarie 2017, iar reprezentații ITF sunt așteptați săptămâna viitoare în România pentru a-și da acceptul ca Sala Polivalentă din București să găzduiască acest meci. „Aceasta a fost propunerea noastră și suntem convinși că ea va fi acceptată. Am ales București pentru că am promis și ne dorim ca această echipă a României să joace în cât mai multe orașe din țară, pentru a putea fi urmărită de cât mai mulți fani. Mă bucur că am găsit înțelegere și sprijin la autoritățile locale pentru ca acest meci să se desfășoare la București și vrem să le mulțumim și pe această cale”, a declarat Răzvan Itu, vicepreședintele FRT.

Belgia are două jucătoare în Top 100 WTA, Yanina Wickmayer (26 de ani, locul 53 WTA) şi Kirsten Flipkens (30 de ani, locul 63 WTA). Din lotul pentru meciul cu tricolorele ar mai putea face parte Alison Van Uytvanck (22 de ani, locul 117 WTA) și Elise Mertens (20 de ani, locul 13 WTA). În schimb, patru tenismene române se află la ora actuală în Top 100 WTA: constănțeanca Simona Halep (25 de ani, locul 4 WTA), Irina-Camelia Begu (25 de ani, 28 WTA), Monica Niculescu (28 de ani, 51 WTA) și Sorana Cîrstea (26 de ani, 82 WTA). Raluca Olaru (27 de ani, 70 WTA la dublu) și Andreea Mitu (24 de ani, locul 71 în clasamentul de dublu) ar putea face parte din lot, pentru proba de dublu. Echipa României a retrogradat anul acesta în Grupa Mondială II după ce a pierdut în primul tur al eșalonului de elită în fața Cehiei, cu 2-3, iar apoi a cedat și în fața Germaniei în meci de baraj, cu 1-4, ambele meciuri având loc la Cluj-Napoca.

Citește și:

România și Belgia se duelează în primul tur al FED Cup

Taguri articol


12