Meciul Ungaria - România, cu porţile închise?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Preliminariile CM 2014

Meciul Ungaria - România, cu porţile închise?!

Sport 10 Ianuarie 2013 / 00:00 462 accesări

Naţionala de fotbal a României a primit un ajutor nesperat din partea Comisiei de Disciplină a FIFA, care a decis ca partida dintre reprezentativele Ungariei şi României, programată pe 22 martie, la Budapesta, în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2014, să se dispute fără spectatori. Sancţiunea a fost luată de forul mondial în urma manifestărilor de rasism şi antisemitism de la meciul amical cu Israel, din august 2012, federaţia de la Budapesta (MLSZ) primind şi o amendă de 40.000 de franci elveţieni. Conform FIFA, în timpul meciului cu Israel, încheiat la egalitate, scor 1-1, suporterii unguri au proferat insulte precum “evrei ticăloşi”, “Buchenwald” (referire la un lagăr nazist din Germania) sau “Viva Mussolini”, iar în timpul imnului israelian, “Hatikvah”, sute dintre suporterii unguri s-au întors cu spatele către teren.

„După o anchetă aprofundată, în cursul căreia MLSZ a recunoscut şi regretat comportamentul unui grup de suporteri unguri, membrii comisiei de disciplină a FIFA au condamnat unanim aceste acte odioase de natură rasistă, antisemită, provocatoare şi agresivă comise de fanii echipei Ungariei”, a subliniat FIFA. Mai mult, forul mondial, care a sancţionat şi Federaţia Bulgară de Fotbal în urma incidentelor rasiste din timpul unei partide cu Danemarca, a anunţat că în cazul unei recidive ar putea impune sancţiuni şi mai dure, putându-se merge până la pierderea unui meci, retragerea de puncte sau descalificarea dintr-o competiţie.

Federaţia Ungară de Fotbal (MLSZ) a anunţat însă că va face recurs la decizia Comisiei de Disciplină a FIFA. „Este o decizie severă şi injustă ca echipa naţională să fie sancţionată în meciul crucial pentru cel mai important turneu internaţional din cauza unui incident produs la o partidă amicală”, se arată într-un comunicat dat publicităţii pe site-ul federaţiei de la Budapesta.

Sancţiunile dictate de FIFA Ungariei şi Bulgariei par să arate o schimbare de tactică a forului fotbalistic internaţional în abordarea cazurilor de rasism pe stadioane, constând în adoptarea unor pedepse mai dure, a notat, ieri, cnn.com.



12