MEDGIDIA - Dezbatere publică pentru reglementarea circulaţiei rutiere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

MEDGIDIA - Dezbatere publică pentru reglementarea circulaţiei rutiere

Administrație 26 Septembrie 2009 / 00:00 563 accesări

Primăria Municipiului Medgidia organizează în data de 6 octombrie, orele 17:00, în sala Casei de Cultură “I. N. Roman”, dezbaterea publică privind aprobarea reglementării circulaţiei rutiere prin introducerea sensului unic pe str. Podgoriilor şi aleea de acces dinspre str. Rahovei, dintre blocurile R1 şi R2 către aleea de acces spre parcarea din zona blocul R3. Primarul municipiului, Marian Iordache, spune că era necesară intervenţia administraţiei locale pentru că în zona menţionată se formează ambuteiaje. „Scopul organizării dezbaterii publice este introducerea sensului unic pe strada Podgoriilor. Măsura este necesară pentru fluidizarea traficului deoarece în zonă se formează deseori ambuteiaje”, a declarat primarul. La dezbaterea publică vor participa cetăţenii care locuiesc la blocurile R, A, B, şi C de pe strada Podgorilor, dar şi cei care locuiesc pe strada Rahovei, însă autoritatea locală invită şi instituţiile publice sau private, precum şi toate persoanele interesate de această dezbatere publică.



12