În cadrul planului de dezvoltare locală, Primăria Medgidia a reuşit atragerea unui investitor care va deschide, în curînd, o fabrică de aliaje din aluminiu. Unitatea economică va fi construită pe strada Silozului, în zona industrială nord. Terenul are suprafaţa de 38.276 mp, iar conform planului urbanistic general al municipiului Medgidia, zona are destinaţia de zonă industrială şi de servicii. Fabrica va produce materia primă pentru obţinerea tablei de aluminiu din care se fabrică dozele pentru băuturi alcoolice şi nealcoolice. „Amplasarea acestui obiectiv va moderniza structura urbană. Prin această investiţie, în Medgidia se vor crea peste 80 de locuri de muncă, ceea ce va contribui la creşterea veniturilor la bugetul local”, au declarat reprezentanţi ai Primăriei Medgidia. Obiectivul va cuprinde sediu administrativ şi social, parcare pentru 39 de autoturisme, zonă de depozitare cu platformă de descărcare şi depozit de materie primă. Fabrica va produce 20.000 tone/an de bare de aluminiu şi 2.000 tone/an de zgură.