MEDGIDIA - Localitatea Remus Opreanu, racordată la o nouă reţea de apă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

MEDGIDIA - Localitatea Remus Opreanu, racordată la o nouă reţea de apă

Administrație 29 Iunie 2009 / 00:00 2826 accesări

Primăria Medgidia va organiza, luni 29 iunie, la sediul său procedura de achiziţie prin cerere de oferte privind acordarea contractului pentru alimentarea cu apa a localităţii Remus Opreanu. Potrivit primarului Marian Iordache, în prezent, satul Remus Opreanu dispune de un sistem rudimentar de furnizare a apei potabile care însumează două puţuri cu o adîncime de 10 metri, un rezervor de înmagazinare a apei cu un volum de 200 mc, conducte de aducţiune şi distribuţie din oţel, executate în perioada 1968 - 1970. „Serviciul de furnizare a apei din Remus Opreanu nu este nici pe departe calitativ şi se află în deplină neconcordanţă cu standardele europene, avînd o vechime de aproape 40 de ani. De aceea proiectul privind introducerea unei noi reţele de apă este o prioritate pentru Primărie”, a declarat primarul. El a precizat că studiile efectuate în zonă pentru realizarea noului sistem de distribuţie apă potabilă impun racordarea la sistemul centralizat al muncipiului Medgidia a unei conducte de aducţiune tip PEHD, pe o lungime de 2000 metri. Noua reţea de distribuţie a apei potabile care va fi introdusă la Remus Opreanu va măsura 2.955 metri, iar harta întregului sistem de furnizare a apei va include cămine de golire, vane de descărcare şi branşamente pentru toate cele 140 de gospodării din localitate. Sursele de finanţare a contractului care urmează a fi atribuit provin de la bugetul local şi din credite interne.

Taguri articol


12