MEDGIDIA - Mijloc de transport achiziţionat cu fonduri europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

MEDGIDIA - Mijloc de transport achiziţionat cu fonduri europene

Administrație 20 Iulie 2009 / 00:00 1014 accesări

Potrivit biroului de presă al Primăriei Medgidia, reprezentanţii Grupului de Acţiune Locală din zona Medgidia, prin Asociaţia de Dezvoltare Zonală (ADZ), au intrat în posesia unui microbuz marca Opel Vivara, cu o capacitate de 9 locuri, care a fost achiziţionat prin intermediul proiectului “Facilitaţi pentru dezvoltarea afacerilor transfrontaliere în zona de dezvoltare Medgidia - Silistra”, proiect demarat la începutul lunii august 2008, prin programul Phare CES 2006 şi avînd o perioadă de implementare de 16 luni. Scopul proiectului este de a sprijini şi stimula interacţiunea mediilor de afaceri localizate de-a lungul zonei de frontieră, între teritoriile de dezvoltare Medgidia şi Silistra, prin programe de promovare a calităţii în afaceri şi de asistenţă profesională pentru pregătirea acţiunilor în dezvoltarea infrastructurii mediului de afaceri şi al celui investiţional. Concret, proiectul propune construirea în interiorul viitorului Parc Industrial Medgidia a unui parc logistic denumit Medgidia Sud şi construirea altor şapte minimarket-uri, în fiecare dintre cele şapte localităţi componente ale ADZ Medgidia: Medgidia, Peştera, Siliştea, Cuza Vodă, Castelu, Tortoman şi Mircea Vodă. O componentă importantă a proiectului este şi programul de calificare profesională a 76 de persoane în domeniul producţiei agricole, cu respectarea Legii nr. 129/2000, privind formarea profesională a adulţilor şi respectarea standardelor de calitate impuse prin ghidul EurepGap emis de către Asociaţia Marilor Vînzători Europeni cu Amănuntul. Microbuzul Opel Vivara a fost achiziţionat în urma licitaţiei organizate în luna iunie şi a costat aprox. 21.000 euro. Microbuzul va fi utilizat de către partenerii proiectului pentru a se facilita în acest fel comunicarea şi colaborarea între cele două părţi, respectiv pentru realizarea şi punerea în practică a condiţiilor şi normelor ghidului EurepGap. Respectarea acestui act normativ european garantează siguranţa alimentelor pe piaţă, sănătatea lucrătorilor agricoli şi a producătorilor, nu în ultimul rînd, protecţia mediului ambiant.



12