Prima şedinţă ordinară a Consiliului Local Medgidia s-a dovedit a fi mediul propice pentru disputa dintre fostul primar democrat-liberal al oraşului, Dumitru Moinescu, şi noua conducere a Primăriei Medgidia, administrată de liberalul Marian Iordache. În ciuda faptului că ordinea de zi cuprindea proiecte ce puteau fi dezbătute lejer într-o oră, discuţiile şi neînţelegerile dintre consilierii locali de diferite culori politice au prelungit şedinţa la peste patru ore de dezbateri aprinse. Întîlnirea a fost neaşteptat de tensionată din cauza opiniilor divergente dintre reprezentanţii celor două tabere. Pe ordinea de zi a şedinţei au figurat 21 de proiecte de hotărîri care au fost propuse aprobării Consiliului Local (CL). Printre cele mai importante puncte s-au numărat înfiinţarea Direcţiei Servicii Publice Medgidia, prin reorganizarea Direcţiei de Gospodărire Comunală, Direcţiei de Salubrizare Municipală, Direcţiei de Energie Termică şi Direcţiei de Apă şi Canalizare, respectiv aprobarea înfiinţării, organizării şi funcţionării Serviciului Public „Direcţia de Gestionare a Domeniului Public şi Privat Medgidia”. Scopul modificărilor administrative este, în viziunea noii conduceri a Primăriei, „eficientizarea serviciilor publice printr-o structură mai simplă”. Potrivit declaraţiilor actualului edil-şef, pe ordinea de zi a şedinţei s-a aflat şi aprobarea unei rectificări a bugetului local aferent anului în curs, pentru continuarea lucrărilor începute de vechea administraţie (construcţia sălii de sport şi ranforsarea sistemelor rutiere), dar şi iniţierea de proiecte noi, printre care alimentarea cu apă a sălii de sport, reabilitarea cantinei de ajutor social, reabilitarea tramei stradale, construirea unui bazin de înot şi a unui cămin pentru persoane vîrstnice. Iordache susţine că, în ciuda faptului că toate proiectele au fost aprobate cu majoritate de voturi, cei patru consilieri PD-L s-au remarcat în şedinţă prin votul împotriva mai multor proiecte de hotărîri. „Consilierii pedelişti au comentat la toate proiectele care urma să fie aprobate şi la majoritatea au votat împotriva lor. Ei se tem pentru orice lucru. Reprezentanţii PD-L în CL nu fac decît politică în consiliu”, a declarat primarul Medgidiei, considerînd drept o „şicanare” atitudinea pdl-iştilor. Mai mult, el îl acuză pe fostul primar că acorda bugete mult mai mari proiectelor şi că a supraîncărcat autoritatea locală cu credite, aducînd astfel administraţia locală la un grad de îndatorare de 50%, în timp ce, în legislaţie, procentul maxim prevăzut este de 30%. În replică, Moinescu spune că actualul Guvern liberal este vinovat că s-a ajuns în această situaţie, pentru că a schimbat condiţiile de acordare a creditelor pentru administraţiile locale în primele luni ale acestui an, „atacînd astfel autonomia locală”. Fostul primar recunoaşte că, în cazul a şase proiecte de hotărîri, votul a fost negativ din cauză că, în opinia sa, autoritatea locală nu respectă legislaţia în vigoare privind întocmirea proiectelor.