Pentru a asigura un echilibru al preţurilor pentru furnizarea energiei termice, Consiliul local Medgidia va lua în dezatere, la următoarea sa şedinţă, instituirea, la nivelul municipiului, a preţului local de referinţă pentru agentul termic furnizat populaţiei, prin sistem centralizat. Primarul Dumitru Moinescu a declarat că preţul local de referinţă este unic, iar în calculul acestuia se va lua în considerare subvenţia unitară din preţul combustibilului acordată de către Guvern, în cuantum de 45%, şi ajutorul acordat de Consiliul Local, în proporţie de 19% din preţ. Consilierii locali vor supune aprobării preţul local de referinţă, în valoare de 139,48 lei, atît la gaze naturale cît şi la combustibilul lichid uşor. Comparativ cu actualul preţ de referinţă, care este de 110 lei, noul tarif la energie pentru locuitorii Medgidiei creşte cu 29 de lei.
Dumitru Moinescu a mai afirmat că una dintre priorităţile administraţiei locale este şi reabilitarea sistemului de colectare şi transport deşeuri. În acest sens, mai multe primării din judeţ au pus bazele unui proiect privind construirea unei gropi ecologice, care va fi finanţată din fonduri europene. “Proiectul este important pentru îmbunătăţirea calităţii mediului şi reducerea poluării. Consiliul Local Medgidia va contribui cu 15,5% din valoarea proiectului“, a declarat Moinescu. Primarul Medgidiei va mai propune Consiliului Local aprobarea transportului gratuit pentru copiii cu domiciliul în satele Valea Dacilor, Remus Opreanu, precum şi ferma Partizanu, care frecventează cursurile şcolilor generale şi grădiniţelor din oraş.