Medic accidentat în drum spre serviciu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Taxi spulberat de un Renault

Medic accidentat în drum spre serviciu

Eveniment 19 Martie 2013 / 00:00 1597 accesări

Două persoane au fost rănite, ieri dimineaţă, într-un accident rutier produs, în staţiunea Mamaia, în jurul orelor 09.00. Potrivit anchetatorilor, Lavin Pârvu, de 49 de ani, a condus un autoturism marca Renault Megane, cu numărul de înmatriculare CT 64 CLC, pe bulevardul Mamaia, dinspre Constanţa către Năvodari. La un moment dat, spun anchetatorii, din cauza neatenţiei, bărbatul a pierdut controlul maşinii, care a pătruns în clipele următoare pe contrasens şi a lovit un taxi marca Dacia Logan, înmatriculat CT 18 COS, condus regulamentar, dinspre Năvodari către Constanţa, de Caluda Caluda, de 60 de ani. În urma coliziunii, Loganul a fost proiectat într-un stâlp de iluminat. Impactul s-a soldat cu rănirea taximetristului şi a clientei acestuia, Adriana Chiriţescu, de 33 de ani. “Femeia, despre care am înţeles că este medic şi se îndrepta spre serviciu, era lovită şi foarte speriată. Taximetristul era şi el rănit. Erau amândoi blocaţi în maşină”, a declarat un martor.

DESCARCERARE Pentru scoaterea celor două victime din Loganul distrus a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Dobrogea”. Cei doi răniţi au fost transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Oamenii legii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul Drager şi au constatat că aceştia nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier. Statisticile Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa arată că, de la începutul anului şi până pe data de 12 martie, în judeţul nostru au avut loc 156 de accidente rutiere, în urma cărora 11 persoane au murit şi alte 190 au fost rănite. În aceeaşi perioadă a anului 2012, s-au produs 168 de accidente rutiere, soldate cu şase persoane decedate şi 213 răniţi.



12