Un medicament numit Salinomycine, care combate eficient celulele suşă vinovate de răspîndirea tumorilor canceroase maligne, rezistente la tratamentele convenţionale, a fost creat de o echipă de cercetători americani. ”Avem tot mai multe dovezi că celulele suşă canceroase sînt la originea rezistenţei dovedite de numeroase tumori maligne în faţa tratamentelor actuale”, a declarat Robert Weinberg, cercetător la Whitehead Institute for Biomedical Research, co-autor al studiului.
Celulele suşă canceroase sînt componente puţin numeroase, dar extrem de agresive ale tumorilor. Ele provoacă răspîndirea tumorilor în organism şi nu sînt afectate de chimioterapie sau radioterapie. De fapt, ele constituie ţinta privilegiată a medicilor, care încearcă obţinerea unor tratamente eficiente împotriva reapariţiei cancerului. ”Foarte multe tratamente elimină cea mai mare parte a tumorii, dar aceasta reapare la puţin timp după aceea”, a explicat un alt autor al studiului, Eric Lander, directorul Broad Institute, ale cărui laboratoare se află la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi la Universitatea Harvard. După ce au testat peste 16.000 de produse, cercetătorii au descoperit că medicamentul Salinomycine are proprietatea de a ataca în mod eficient, cu efecte pe termen lung, celulele suşă canceroase. În cazul cancerului mamar, acest medicament permite reducerea de 100 de ori a numărului celulelor suşă canceroase, comparativ cu tratamentul bazat pe Paclitaxel, o moleculă folosită în mod uzual în tratarea acestei boli.
La şoareci, medicamentul Salinomycine a permis stoparea propagării noilor tumori şi a dezvoltării celor existente deja în organism. Cu toate acestea, cercetătorii nu au descoperit modul în care acţionează medicamentul Salinomcyne. O serie de teste suplimentare sînt necesare înainte de a putea recomanda acest medicament pacienţilor umani.