Medicament care încetineşte cancerul la prostată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Medicament care încetineşte cancerul la prostată

Monden 23 Iulie 2008 / 00:00 693 accesări

Abirateron, un medicament creat de o companie farmaceutică din SUA, s-a dovedit a fi eficace în reducerea tumorilor la pacienţii cu cancer la prostată în stadiu avansat care nu răspundeau la alte tratamente, potrivit unui studiu publicat în “Journal of Clinical Oncology”. Potrivit testelor clinice de fază I, medicamentul Abirateron, creat de compania Cougar Biotechnology Inc, încetineşte dezvoltarea cancerului la prostată cu, în medie, 400 de zile. “Sîntem foarte încrezători că acest medicament este foarte activ şi are efecte de durată. Credem că acest medicament este mult mai eficace”, a declarat Johan de Bono, specialist la Institutul Britanic de Cercetare a Cancerului, coordonator al studiului.

Cancerul la prostată ocupă a doua poziţie în clasamentul bolilor letale pentru bărbaţi, după cancerul pulmonar. Anual, circa 680.000 de bărbaţi din întreaga lume sînt diagnosticaţi cu această boală şi aproximativ 220.000 mor din cauza ei. Toţi voluntarii care au participat la studiu prezentau o formă agresivă de cancer la prostată, aceea în care ţesutul canceros este capabil să creeze singur hormoni care contribuie la alimentarea tumorii. “Acest medicament nu permite ţesutului canceros să producă hormonii ce permit celulelor cancerigene să supravieţuiască”, a declarat de Bono, adăugînd că Abirateron conţine o enzimă, numită CYP17, care joacă un rol important în acest proces. 70 - 80% dintre bărbaţii participanţi la studiu au prezentat scăderi ale nivelului de ASP şi reducerea tumorilor, chiar şi în situaţia în care cancerul era răspîndit în alte părţi ale corpului, a mai spus de Bono. ASP (antigen specific prostatic) este o proteină produsă de prostată, iar nivelul ei creşte în cazul în care organul se măreşte sau cînd apare cancerul. Voluntarilor li s-a administrat Abirateron pentru o perioadă de aproximativ doi ani şi jumătate, iar aceştia au putut controla boala, prezentînd, însă, cîteva efecte secundare, precum oboseală şi creştere în greutate. Medicamentul este încă în faza de testare, iar de Bono a declarat că speră ca pînă în 2011 să poată fi comercializat.

Tot cercetătorii americani au pus la punct şi un vaccin pe bază de plante, capabil să stimuleze un răspuns imunitar în anumite tipuri de cancer, potrivit unui studiu publicat în “Proceedings of the National Academy of Sciences” (PNAS). Deşi cercetătorii nu au reuşit încă să determine dacă acest răspuns imunitar este suficient pentru a vindeca total bolnavii atinşi de cancer, aceştia speră ca într-o zi, această tehnică să poată fi folosită în eliminarea unor cazuri grave. “Vaccinul ar fi un mijloc de tratare a cancerului fără efecte secundare”, a explicat profesorul Ronald Levy, de la Universitatea din Stanford, principalul autor al studiului. “Ideea este de a mobiliza sistemul imunitar pentru a lupta împotriva cancerului”, a precizat acesta, adăugînd că este optimist în privinţa rezultatelor pozitive ale următoarelor teste clinice. “Ştim că dacă sistemul imunitar se întăreşte, poate ucide cancerul”, a asigurat acesta, indicînd că vaccinul a fost pus la pus la punct pe bază de plante de tutun.

Echipa profesorului Levy a testat vaccinul pe 16 pacienţi atinşi de limfom, un cancer cronic incurabil. Niciunul dintre pacienţi nu a simţit efecte secundare şi peste 70% au dezvoltat un răspuns imunitar. Este pentru prima dată cînd un vaccin împotriva cancerului elaborat pe bază de plante a fost testat pe pacienţi umani. Vaccinul este interesant pentru că poate fi produs rapid şi are un cost relativ mic. “Cultivarea celulelor umane pentru producerea proteinelor (medicament tradiţional) este foarte costisitoare, iar procesul este lung şi complicat. Însă, cultivarea plantelor este ieftină şi ştim cum să facem să avem o producţie bună”, a mai spus profesorul.

Taguri articol


12