Actualizarea listei de medicamente compensate la cinci ani este una sincopată şi produce costuri extrem de mari, a afirmat ieri, secretarul de Stat în Ministerul Sănătăţii (MS), Adrian Pană. „Suntem din nou la un moment de răscruce, în care un număr extrem de mare de molecule aşteaptă să primească ...
Asociaţia Română pentru Studiul Ficatului (ARSF) susţine necesitatea introducerii cât mai curând a triplei terapii în hepatita C, foarte eficientă în zona Balcanilor, a anunţat, ieri, preşedintele ARSF, profesorul Mihai Voiculescu. „Aproximativ 4,1% dintre cazurile estimate de hepatită C beneficiază ...
Cancerul este o boală cu care se luptă un număr din ce în ce mai mare de români. De la an la an, datele statistice arată o creştere a numărului îmbolnăvirilor, însă, în ciuda acestui fapt, autorităţile întârzie să aducă pe piaţă tratamentele de ultimă generaţie de care beneficiază pacienţii ...
Piaţa farmaceutică românească a urcat cu 3,5% în primele şase luni din 2013, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului precedent, la 1,34 miliarde euro (5,9 miliarde lei), potrivit datelor Cegedim România, care a ajustat la jumătate creşterea estimată iniţial pentru acest an, de la 1,4% la 0,7% ...
Noua listă a medicamentelor compensate trebuie adoptată până la 31 decembrie, astfel încât să poată deveni operaţională la începutul anului viitor, a declarat, ieri, ministrul Eugen Nicolăescu. „Au existat mai multe termene legate de acest document (lista de medicamente compensate şi gratuite - ...
Asociaţia Pacienţilor cu Boli Cronice, împreună cu Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”, a derulat în prima jumătate a acestui an cea mai vastă campanie pentru depistarea infecţiei cu virusul hepatitic C, punându-se la dispoziţia celor interesaţi 50.000 de teste, iar 4,63% dintre ...
Vânzările subsidiarei din România a producătorului britanic de medicamente GSK (al şaselea producător de medicamente la nivel mondial) au scăzut uşor anul trecut, la 637,4 milioane lei, de la 643,8 milioane lei în 2011, reiese din datele Cegedim, evoluţie explicată de şeful GSK România, Pascal Prigent ...
Noile medicamente care vor fi introduse pe lista de compensate vor avea vânzări de 100 de milioane lei în primul an şi vor creşte până la 400 de milioane lei în anul următor, potrivit Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), care citează datele Cegedim. „A existat ...
Introducerea pe lista de compensate a unor noi medicamente va avea la bază criterii mult mai riguroase, fiind alese produsele cele mai eficiente din punct de vedere terapeutic, cu cele mai puţine efecte secundare şi reacţii adverse, a declarat directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor ...
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, are în vedere aplicarea taxei clawback separat pentru medicamentele generice, separat pentru cele noi. El a explicat, într-o declaraţie la Palatul Parlamentului, că aceste posibilităţi se vor analiza de către comisiile de specialitate. În legătură cu actualizarea ...
Banii necesari pentru compensarea noilor medicamente vin din taxa de clawback pe care o plătesc producătorii de medicamente, statul nefăcând niciun efort financiar suplimentar, arăta, săptămâna trecută, Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente. Acest lucru înseamnă că suma pe ...
Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) arată, într-un comunicat de presă, că deschiderea listei medicamentelor compensate nu va aduce cheltuieli suplimentare pentru bugetul statului. Noile medicamente pe care Ministerul Sănătăţii (MS) s-a angajat să le introducă la ...
Majoritatea românilor au dat bani sau cadouri personalului medical, în principal din proprie iniţiativă, arată barometrul de opinie „Adevărul despre România”, realizat de INSCOP Research. Întrebaţi dacă au dat vreodată bani sau cadouri personalului medical, 63% dintre români răspund afirmativ ...
Criza citostaticelor din ţara noastră i-a afectat serios pe bolnavii de cancer. În loc să-şi aline suferinţa şi să spere într-o viaţă mai bună în urma tratamentelor, ei au stat cu sufletul la gură, în aşteptarea citostaticelor care au tot lipsit de pe piaţă. Un bolnav de cancer din România, deşi ...
De nenumărate ori, reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi au atras atenţia că lista medicamentelor compensate nu a mai fost actualizată de ani buni şi că şi pacienţii din România trebuie să aibă acces la medicamente de ultimă generaţie. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, aduce veşti bune ...
Reprezentanţii Camerei de Comerţ Americană în România (AmCham România), Camerei de Comerţ Americană pe lângă UE (AmCham EU) şi Local American Working Group (LAWG) - filiala locală a Pharmaceutical Research and Manufacturers of America (PhRMA), înfiinţată în 2010 de către companiile farmaceutice ...