Medicamentele bolnavilor de cancer, asigurate!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Medicamentele bolnavilor de cancer, asigurate!

Sănătate 31 Ianuarie 2013 / 00:00 325 accesări

Guvernul a autorizat compania Unifarm, aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, să contracteze de la Trezorerie un împrumut în valoare echivalentă cu 800.000 euro, pentru medicamente oncologice, decizia fiind luată în şedinţa de ieri prin ordonanţă de urgenţă. Unifarm se ocupă cu importul şi comercializarea de medicamente pentru situaţii speciale. Ministrul a explicat că furnizorii de medicamente doresc ca plata pentru astfel de medicamente, contractate în cantităţi mici, să fie efectuată odată cu încheierea contractului, astfel că Unifarm trebuie să dispună de fonduri pentru a putea plăti în avans. Împrumutul va putea fi contractat în următoarele zile. „Este definitivată o listă cu importuri imediate, absolut necesare, şi, dacă toate lucrurile vor merge cum trebuie, compania în circa o lună de zile poate să aducă în ţară acele medicamente deficitare”, a spus Nicolăescu. Pe listă sunt incluse 18 medicamente solicitate de spitalele care asigură derularea programului de oncologie, în cazul cărora cererile de ofertă, pentru cantităţi mici, pot fi obţinute şi în câteva zile. Prin această operaţiune, ministerul intenţionează să asigure stocuri de medicamente pentru o perioadă de trei luni, aprovizionarea urmând să fie reluată periodic, din timp. În acest scop, tot în şedinţa ieri, Guvernul a autorizat MS, prin ordonanţă de urgenţă, să majoreze capitalul social atât la Unifarm, cât şi la Antibiotice Iaşi, pentru a le asigura acestora o finanţare superioară. Nivelul de majorare a capitalului social urmează să fie convenit cu cele două companii, suma cumulată fiind estimată de ministru la două milioane euro. Ministrul de resort a precizat în acelaşi timp că, din informaţiile sale, din totalul celor 18 medicamente deficitare pentru oncologie, 14 produse sunt deja în ţară, iar unele se află chiar în depozitul Unifarm şi pot fi livrate, iar restul de 4 medicamente, care vor fi livrate mai târziu, ar putea fi substituite temporar cu alte tipuri de medicamente aflate în depozit.

Taguri articol


12