Medicamentele pentru cancer, diabet, TBC, transplant etc., incluse în programele naţionale de sănătate, nu se mai ieftinesc cu 15% de la 1 august, aşa cum prevedea proiectul aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii (MS). „Nu s-a renunţat la idee, dezbaterea publică s-a terminat şi urmează să se ia o decizie”, a declarat purtătorul de cuvânt al MS, Oana Grigore. Autorităţile din Sănătate au justificat că preţurile medicamentelor sunt destul de mari şi că vor face astfel o economie de 66 de milioane de euro. De cealaltă parte, însă, producătorii susţin că ieftinirea medicamentelor nu va însemna un acces crescut la tratament, ci va duce, din contră, la exodul medicamentelor în străinătate, unde sunt vândute la preţuri mai mari.