Medicamentele pentru HIV/SIDA ar putea fi distribuite din nou doar prin farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor care derulează aceste programe, achiziţionarea lor fiind realizată prin licitaţie organizată la nivel naţional, şi nu la nivelul centrelor. Ministerul Sănătăţii (MS) a elaborat un proiect de Hotărîre de Guvern pentru aprobarea programelor naţionale de sănătate în anul 2009, documentul fiind supus dezbaterii publice pînă în 1 aprilie 2009. Potrivit notei de fundamentare, proiectul de act normativ prevede unele schimbări, printre care cea referitoare la programul naţional privind HIV/SIDA. Proiectul prevede că medicamentele pentru HIV/SIDA vor fi distribuite prin farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor care derulează aceste programe. Achiziţionarea acestora va fi realizată prin licitaţie organizată la nivel naţional, şi nu a centrelor. Reamintim că, din iulie 2008, aceste medicamente au fost distribuite prin farmaciile cu circuit deschis, deşi organizaţiile pacienţilor cu astfel de maladii au acuzat MS că prin acest act încalcă dreptul la confidenţialitate. “Este mult mai bine ca achiziţia să fie centralizată, întrucît toată lumea are acces la medicamente la acelaşi cost. Apoi, distribuţia medicamentelor este realizată în funcţie de necesităţile fiecărui centru, iar eliberarea medicaţiei prin farmaciile cu circuit închis din spitale face ca bolnavii să fie mai bine monitorizaţi”, a declarat managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş”, prof. dr. Streinu Cercel. Şi managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa, prof. univ. dr. Sorin Rugină susţine explicaţia colegului său. “Consider că revenirea la metoda de distribuiţie a medicamentelor pentru bolnavii HIV/SIDA doar prin farmacii cu circuit închis este binevenită şi că aşa va exista un control riguros”, a mai declarat managerul. El a mai spus că perspectivele pentru programul HIV sînt mai bune şi că în mod cert va fi înregistrat un progres. Dacă în ţară au existat unele probleme legate de aprovizionarea cu medicamentele necesare, Centrul din Constanţa nu a întîmpinat nicio problemă. Pînă la finalizarea procedurii de achiziţie publică prin semnarea contractelor cu furnizorii desemnaţi cîştigători, achiziţia medicamentelor va fi realizată la nivel local, de unităţile sanitare cu paturi prin care se derulează programul, la un preţ care nu poate depăşi preţul de decontare aprobat prin ordin al ministrului Sănătăţii, se mai arată în proiectul de act normativ. Medicamentele care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor cu HIV/SIDA cuprinşi în programul naţional de boli transmisibile vor fi eliberate prin farmaciile cu circuit închis aparţinînd unităţilor sanitare prin care se derulează acest program, pe bază de prescripţie medicală, în condiţiile prevăzute în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate. Contravaloarea medicamentelor şi materialelor sanitare, respectiv testele necesare monitorizării bolnavilor cu HIV/SIDA cuprinşi în programul naţional de boli transmisibile va fi suportată din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.