Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, sîmbătă, că medicamentele eliberate de farmacii se vor ieftini cu 15% din toamnă, ca rezultat al aplicării unui ordin ministerial ce va intra în vigoare la 1 septembrie, introducînd o nouă modalitate de stabilire a preţurilor. "Este un proiect prin care dorim să reaşezăm preţurile la medicamente", a declarat Eugen Nicolăescu. "Calculăm preţurile la medicamente luîndu-se preţul cel mai mic practicat în trei state din Uniunea Europeană. Vom lua în calcul, pe viitor, cel mai mic preţ din 12 state ale Uniunii Europene. Potrivit estimărilor noastre am avea o reducere cu 12% la toate medicamentele", a explicat ministrul. Nicolăescu a arătat că vor fi reduse, tot prin ordin, adaosurile practicate de distribuitori (de la 18% la 12%) şi de farmacii (de la 24 % la 16%-18% ). "Toate aceste măsuri ar urma să însemne o reducere medie a preţurilor la medicamente de 15%", a precizat ministrul. Deşi ordinul ar urma să intre în vigoare din 1 septembrie, acesta se va vedea pe rafturile din farmacii abia de la începutul lui noiembrie pentru ca distribuitorii şi farmaciile să îşi regleze stocurile. "Nu vrem să fim acuzaţi că ne-am băgat mîna în buzunarul farmaciştilor", a declarat Nicolăescu.
Ministrul a precizat că au început deja discuţiile cu producătorii, distribuitorii şi reprezentanţii farmaciilor, iar din partea acestora există reacţii adverse şi presiuni. "Nu am să cedez însă. Preţurile se stabilesc prin ordin de ministru, care va intra în vigoare după consulaţii", a precizat Nicolăescu. Tot în cadrul conferinţei de presă, Nicolăescu a anunţat că a fost declanşată procedura pentru implementarea pachetului de servicii de asigurări sociale. Acest pachet ar fi cel de bază, asigurat din fonduri bugetare şi va permite, în opinia ministrului, dezvoltarea sistemului de asigurări private. Nicolăescu nu a precizat însă ce fel de servicii ar urma să conţină acest pachet. Ministrul s-a rezumat la a declara că forma finală a documentului va putea fi găsită din 25 iulie, pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii.