În ultimele zile, medici din spitalele din România sunt puşi sub grave acuze de către pacienţi sau rudele acestora, dar şi de către oficiali ai Ministerului Sănătăţii. După cazul din Giurgiu, când mai mulţi medici din cadrul Spitalului Judeţean, care l-au investigat şi care au decis un tratament în cazul baschetbalistului american (Hardy Chauncey) bătut de interlopi în localitate, au fost puşi sub învinuirea de ucidere din culpă, procurorii sesizându-se din oficiu după ce au analizat raportul specialiştilor Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Giurgiu, vineri a urmat derularea unor noi anchete. Într-una din acestea, Poliţia din Argeş a demarat o cerecetare la Maternitatea Piteşti, după ce un bebeluş născut prin cezariană a murit la zece zile de la naştere. Părinţii bebeluşului acuză cadrele medicale că în momentul naşterii i-au provocat copilului leziuni la cap, astfel că timp de zece zile acesta a fost ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor, în secţia de terapie intensivă. „S-a început ancheta în acest caz sub acuzaţia de omor din culpă. Urmează să fie audiat tot personalul medical care a avut legătură cu acest caz, iar deocamdată ancheta este în curs”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, comisar-şef Dănuţ Dinu. Medicii legişti au constatat, în urma necropsiei, că bebeluşul are leziuni la cap, iar activitatea celebrală ar fi încetat la naştere. Cealaltă anchetă se derulează în Gorj. Astfel că vineri, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus, în conformitate cu dispoziţiile din Codul de procedură penală, preluarea a două cauze privind decesul unor nou-născuţi, având în vedere complexitatea cauzelor şi deficitul de personal de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci, respectiv de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti. Reamintim că, pe 5 octombrie, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, a fost constituită o cauză penală privind decesul unui nou-născut, survenit la scurt timp după ce mama sa, partea vătămată, a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Totodată, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus preluarea unei alte cauze în vederea elucidării condiţiilor în care s-a produs decesul unui alt nou-născut, într-un spital din Târgu Cărbuneşti. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare şi vor fi efectuate de Secţia de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.