Comisia de Malpraxis din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa a decis că medicii Dana Pleş şi Octavian Unc se fac vinovaţi de malpraxis. În 2008, Maria Tuşă, de 44 de ani, din localitatea constănţeană Lazu, s-a prezentat la un control după ce a observat un nodul la sânul stâng. În urma controlului, medicul Dana Pleş i-ar fi spus că ar avea cancer şi i-ar fi recomandat extirparea sânului. Femeia a fost operată de medicul chirurg Octavian Unc. După extirparea sânului, pacienta a urmat un tratament cu citostatice. În urma unui control realizat în 2010 la Institutul de Oncologie Fundeni, femeii i s-a spus că nu a avut cancer, ci mastoză chistică. În mai 2010, Maria Tusă a depus o plângere penală împotriva celor doi medici şi a înaintat o sesizare şi la Comisia de Malpraxis din cadrul DSPJ. După ce au analizat dosarul femeii şi i-au audiat pe cei doi medici, specialiştii au decis în favoarea reclamantei. „Decizia nu are niciun efect disciplinar. Noi nu putem să le suspendăm dreptul de liberă practică, însă pacienta ar putea fi despăgubită de firma asiguratoare a medicului”, a arătat directorul DSPJ, Constantin Dina. Cei doi medici au declarat însă că, pe baza analizelor efectuate, au procedat corect.
APROBATĂ TACIT • Acoperirea prejudiciului cauzat pacienţilor prin acte medicale s-ar putea face în mod amiabil, între pacient, societatea de asigurare şi unitatea medicală, potrivit unei iniţiative legislative care a fost adoptată tacit de Senat. Iniţiativa legislativă, care a primit raport negativ din partea Comisiei pentru sănătate, argumentează modificarea legii prin faptul că în practică se constată o soluţionarea greoaie a cazurilor de malpraxis, pentru obţinerea de compensaţii pacientul urmând să utilizeze legea civilă, existând nemulţumiri legate de durata şi rezultatul proceselor. Comisia pentru sănătate a propus respingerea iniţiativei legislative. Comisia a argumentat că \"procedura de soluţionare a cazurilor de malpraxis în mod amiabil, stabilirea de către societateta de asigurări a existenţei unui prejudiciu, precum şi cuantumului prejudiciului va duce la situaţii în care persoanele care sunt victimele unui act de malpraxis să nu fie niciodată despăgubite, astfel că circumstanţele, cauzele, natura şi întinderea prejudiciiilor produse pacienţilor trebuie să fie stabilite de experţi în domeniu, deoarece societăţile de asigurări nu au competenţă şi nici interes\". Iniţiativa legislativă urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională.