Medici de familie: De ce are de suferit actul medical?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
A VII-a ediție a Conferinței Regionale de Medicină de Familie

Medici de familie: De ce are de suferit actul medical?

Sănătate 01 Septembrie 2016 / 17:20 1801 accesări

Președintele AMF ”Tomis” Constanța, dr. Laura Condur, pentru ”Telegraf”: ”(...) Medicul trebuie lăsat să își facă meseria, să se ocupe exclusiv de pacient”

Președintele AMF ”Tomis” Constanța, dr. Laura Condur, pentru ”Telegraf”: ”(...) Medicul trebuie lăsat să își facă meseria, să se ocupe exclusiv de pacient”

dr. Emiliana Costiug

dr. Emiliana Costiug

Medici de familie, dar și specialiști din întreaga țară sunt reuniți în aceste zile la Constanța. Hotelul ”Flora” din stațiunea Mamaia este gazda, între 1 și 3 septembrie, celei de-a VII-a ediții a Conferinței Regionale de Medicină de Familie, eveniment organizat de Asociația Medicilor de Familie (AMF) ”Tomis” Constanța în parteneriat cu Universitatea ”Ovidius” Constanța (UOC), Facultatea de Medicină și Colegiul Medicilor. Tema din acest an a conferinței este ”Medicina de Familie - piatra de temelie a medicinei moderne - Actualități și Perspective”. ”Avem și noutăți la ediția din acest an, și anume avem alături de noi participarea Asociației Române de Educație Pediatrică în Medicina de Familie (ARPMF), cât și a Asociației Române de Educație în Hipertensiune Arterială, Prevenția și Educația în Sănătate fiind două obiective importante ale Medicinei de Familie”, a declarat, pentru ”Telegraf”, președintele AMF ”Tomis” Constanța, dr. Laura Condur. Totodată, președintele asociației de la malul Mării Negre a precizat că în cadrul conferinței vor fi prezentate o serie de lucrări de către medicii de familie: ”Nu vrem doar să stăm pe bancă și să ascultăm, vrem să prezentăm și experiența noastră, practica noastră de zi cu zi. Sunt colegi din București, Galați, Brașov, Cluj, dar și Constanța care prezintă lucrări din cabinetele lor, din practică, și lucrări științifice noi”. Prezent la deschiderea conferinței, rectorul UOC, prof. univ. dr. Sorin Rugină, a declarat, pentru ”Telegraf”, că manifestarea este ”foarte importantă pentru că adună specialitatea cea mai de bază în reforma sistemului sanitar, aceea a medicilor de familie, care reprezintă piatra de temelie pentru modernizarea sistemului de sănătate, pentru dezvoltarea activităților de prevenție și pentru legătura mult mai bună cu pacientul”. ”Ne face o plăcere deosebită ca universitatea să tuteleze această manifestare. (...) ne punem în valoare corpul nostru profesoral”, a declarat rectorul UOC. La rândul său, vicepreședintele ARPMF, Emiliana Coștiug, a precizat că a venit la Constanța pentru a susține echipa de aici. În ceea ce privește tema conferinței, ea a explicat că ”actualitatea este echipa, noțiunea de echipă în sine; noi, medicii de familie, suntem o mare echipă, dar avem și diferențe în funcție de zone, de regiuni, de subspecialitatea noastră, de aceea și eu mă aflu aici în calitate de reprezentant al asociației”. ”Considerăm că viitorul națiunii este copilul și atunci trebuie să acordăm o atenție deosebită prevenției și copilului în special”, a declarat vicepreședintele.

PROBLEME

Medicii de familie din România au numeroase nemulțumiri, dar cea mai importantă se referă la birocrație. ”Încercăm să scăpăm de ea (birocrație - n.r.). Suntem dominați de calculator, de programe informatice, de foarte multe situații care trebuie raportate și, din păcate, actul medical are de suferit din acest punct de vedere”, a declarat dr. Condur. Ea a mărturisit că pacienții au ajuns să îi compătimească, să își dea seama că medicul are multe altele pe cap și că astfel se vede nevoit să își restrângă activitatea medicală. ”Medicul trebuie lăsat să își facă meseria, să se ocupe exclusiv de pacient și nu de alte lucruri care nu au legătură cu activitatea medicală”, a completat dr. Laura Condur. În opinia ei, cabinetele de medicină de familie ar trebui să aibă persoane care să îi ajute în acest sens, dar care să nu fie susținute material de către medicii de familie. ”Medicul trebuie să își facă meseria de medic. Noi nu suntem împotriva informatizării sistemului, dimpotrivă, noile tehnici sunt foarte bune și utile, dar mănâncă din timpul medicului”, a adăugat președintele asociației. Tot ea spune că nu au mai fost probleme mari cu sistemul informatic, medicii reclamând periodic blocări, dar că rămâne ”un inconvenient care nu ar trebui să domine activitatea medicală, în general, și în spitale, și medicina de ambulator, și în cea de familie”.



12