Medici de familie, nemulţumiţi de noul Contract Cadru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Petiţie adresată autorităţilor

Medici de familie, nemulţumiţi de noul Contract Cadru

Sănătate 15 Ianuarie 2011 / 00:00 908 accesări

Mai mulţi medici de familie sunt nemulţumiţi de prevederile noului Contract Cadru din Sănătate, precizând că, prin unele condiţii impuse, se doreşte falimentarea unui număr cât mai mare de cabinete medicale. Dr.Paul Şerban, medic de familie şi preşedinte al Asociaţiei Medicilor de Familie Botoşani, a întocmit o petiţie adresată ministrului Sănătăţii, Attila Cseke, preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă şi preşedintelui României, Traian Băsescu. Medicul este nemulţumit de sistemul de coplată, de desfiinţarea spitalelor, dar şi de amenzile pentru eliberarea concediilor medicale şi Sistemul Informatic Unic Integrat. “Prin condiţiile impuse în acest contract se doreşte falimentarea unui număr cât mai mare de cabinete medicale şi a altor tipuri de furnizori care, odată intraţi în contract cu casele de asigurări, nu vor mai putea să-şi desfăşoare activităţile în condiţii optime, din cauza insuficienţei fondurilor alocate pentru aceste activităţi”, se arată în petiţie. Şi nemulţumirile continuă. “Vă plângeţi că nu sunt acoperite toate localităţile rurale cu medici sau în număr suficient dar aveţi în proiect să modificaţi ordinul comun al Ministrului sănătăţii şi al Preşedintelui CNAS, privind acordarea sporurilor pentru desfăşurarea activităţii în condiţii deosebite, pe motiv că s-au îmbunătăţit aceste condiţii, diminuindu-se, astfel, veniturile medicilor din rural, şi mai mult. Faptul că s-au asfaltat câţiva kilometri de şosea, nu înseamnă că s-au asfaltat toate uliţele şi că aceste drumuri, atunci când ninge, nu se vor mai bloca, iar atunci când plouă nu se vor mai inunda, iar distanţele faţă de localităţile urbane sau micşorat. (…) Medicii ca să-şi doteze cabinetele, trebuie să beneficieze de finanţare, iar serviciile efectuate să fie decontate corespunzător, pentru că orice investiţie trebuie să se amortizeze prin productivitate şi nu prin “deducerea” fiscală în registrul de încasări şi plăţi. Pacienţii nu trebuie obligaţi să plătească aceste servicii cu plata directă, atât timp cât sunt prevăzute în pachetele de servicii decontate din fondul de sănătate”, se mai arată în petiţie. Documentul a început deja să fie semnat, colegii din Vrancea fiind de acord cu el. Reprezentanţi ai Asociaţiei Medicilor de Familie “Tomis” au aflat despre petiţie, însă nu au luat o decizie finală în ceea ce priveşte semnarea sa. “Săptămâna viitoare, pe 25 ianuarie, vom avea şedinţa Asociaţiei, şi atunci vom stabili dacă vom semna sau nu decizia, în numele Asociaţiei. Bineînţeles că aceasta poate fi semnată şi individual”, a declarat reprezentantul Asociaţiei, Zitta Popa.



12