Încurcate sunt „căile” vremurilor în care trăim. În timp ce unii absolvenţi, fie de studii medii, fie superioare, preferă să trăiască din ajutorul de şomaj pe întreaga perioadă legală, nu să-şi caute un loc de muncă, concluzie la care a ajuns ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, alţii „se bat” pe locurile la facultăţi, în speranţa că după trei, patru sau şase ani de studiu vor avea un viitor strălucit. Este adevărat, nu în ţară. Sunt conştienţi că locurile de muncă pe care angajatorii din România le oferă sunt prost plătite. Pe de altă parte, angajatorii se plâng că nu găsesc forţă de muncă pe care să se poată baza şi că tinerii care se angajează, dar nu numai, după ce capătă experienţă, demisionează şi se îndreaptă către alte joburi, evident mai bine plătite. Sunt şi angajaţi care, la rândul lor, se plâng că nu sunt acceptaţi pe piaţa muncii pentru că nu au experienţă, şi tot aşa...
GENERAŢII CE VOR FI FORMATE PENTRU STRĂINI! Dacă, până nu de mult, locurile la facultăţile de medicină abia dacă erau ocupate, conducerile unităţilor de învăţământ gândindu-se tot mai serios la „resuscitarea” învăţământului medical, sesiunea de admitere din acest an a fost una ca pe… vremuri. Tinerii care au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat s-au repezit să-şi depună dosarele care pe unde a apucat. Mulţi, aşa cum au spus chiar ei, dar şi părinţii lor, au gândit în perspectivă. Ramona, absolventă a unui liceu constănţean, s-a gândit să devină medic încă din clasa a X-a, aşa că s-a pregătit intens. Nici nu se gândeşte să rămână în ţară. A auzit că, încă din primii ani de facultate, are şansa să studieze, cu o bursă Erasmus, în diferite universităţi cu profil medical din străinătate. „Este o şansă în plus să mă pregătesc intens, să mă gândesc serios ce să fac cu viitorul meu. Cel mai probabil, am să plec în Franţa”, a spus tânăra. Şi-ar fi dorit mult să se pregătească la o universitate de medicină din afară, dar este convinsă că şi învăţământul românesc universitar este de bună calitate. Ramona ştie că facultăţile de medicină autohtone au oferit spitalelor de peste hotare medici excelenţi, care sunt renumiţi pentru performanţele lor. Şi ea vrea să facă parte din categoria medicilor pregătiţi în ţară pentru spitalele din străinătate. De altfel, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, a atras de nenumărate ori atenţia guvernanţilor asupra faptului că statul român pregăteşte, pe bandă rulantă, medici pentru străinătate. Ne pleacă medici foarte buni, profesionişti, care sunt răsplătiţi la adevărata valoare peste hotare. Exodul lor a atins, în România, cote alarmante. Am şocat o Europă întreagă atunci când s-a aflat că ţara noastră are spitale care îşi desfăşoară activitatea fără niciun medic specialist, potrivit CMR. Statul a pierdut, în ultimii ani, peste 226 de milioane de euro prin plecarea din ţară a aproximativ 20.000 de medici, mulţi dintre migranţi având specializări deficitare în România, ceea ce a generat noi cheltuieli pentru formarea altor echipe, a tot explicat preşedintele CMR.
PENTRU FORMAREA UNUI MEDIC, TIMP DE ŞASE ANI, STATUL CHELTUIEŞTE APROXIMATIV 30.000 DE LEI, IAR PENTRU SPECIALIZARE, ÎNCĂ 21.000 DE LEI.
Rezidenţii aleg să plece din ţară nu doar din cauza veniturilor insuficiente, ci şi a modului în care sunt trataţi, spuneau reprezentanţii CMR.
S-AU BĂTUT PÂNĂ LA... „SÂNGE” În actuala societate, cei mai mulţi sunt convinşi că meseria de medic este o adevărată „brăţară de aur” - din bani româneşti, şi nu pentru spitalele noastre, ci pentru cele din străinătate. Cea mai renumită Universitate de Medicină şi Farmacie (UMF) din ţară, „Carol Davila” din Capitală, a fost asaltată de candidaţi. La cele patru facultăţi ale UMF „Carol Davila” s-au înscris anul acesta 4.541 de candidaţi, înregistrându-se cea mai mare concurenţă din 1990, potrivit universităţii. Au fost scoase la concurs, în total, 850 de locuri bugetate, 520 de locuri cu taxă, şase pentru rromi şi două pentru etnicii români din Republica Moldova. La Facultatea de Medicină, unde au fost scoase la concurs 432 de locuri finanţate de la buget, au fost înscrişi 2.262 de candidaţi, concurenţa fiind de 5,2 candidaţi pe un loc fără taxă, în timp ce la Facultatea de Medicină Dentară, pentru cele 131 de locuri fără taxă s-au înscris 1.280 de candidaţi, fiind 9,7 candidaţi pe loc. La Facultatea de Farmacie s-au înscris 408 candidaţi pentru cele 131 de locuri fără taxă, iar Facultatea de Moaşe a scos la concurs 156 de locuri fără taxă, fiind înscrişi 591 de candidaţi.
Mai mulţi candidaţi respinşi la admitere au forţat, vineri, intrarea în sala în care comisia întocmea documentele referitoare la admitere, reclamând că mai multe grile au fost scanate greşit sau că au existat erori în conţinutul acestora. Examenul de admitere la facultăţile UMF „Carol Davilla” a fost susţinut miercuri, iar candidaţii şi-au putut afla în aceeaşi zi rezultatele, întrucât grila a fost verificată în prezenţa acestora. Ulterior, fiecare candidat a putut contesta rezultatul obţinut la testul-grilă. Vineri, au fost afişate rezultatele după soluţionarea contestaţiilor. Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior şi Cercetare, Mihnea Costoiu, a declarat că va discuta cazul cu rectorul UMF, prof. univ. dr. Ionel Sinescu. Chiar dacă tinerii au încercat să forţeze „admiterea peste cifra de şcolarizare la taxă”, acest fapt nu s-a putut, întrucât există o legislaţie care trebuie respectată. De altfel, rectorul UMF a explicat că există o capacitate a universităţii ce nu poate fi depăşită, în caz contrar actul de învăţământ ar fi perturbat.
La Constanţa nu au fost sesizate probleme, dar şi aici concurenţa a fost cu mult mai mare faţă de anii anteriori. Mulţi dintre tineri, aflaţi la depunerea documentelor pentru înscrierea la admitere, au susţinut, fără nicio reţinere, că vor pleca să lucreze în străinătate, acolo unde sunt respectaţi, acolo unde lefurile sunt chiar şi de 20 de ori mai mari decât în ţară şi unde spitalele au tot ce le trebuie. În urma rezultatelor preliminarii, la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (unde au fost aproape trei candidaţi pe un loc bugetat de stat), prima medie de absolvire la proba de concurs la locurile bugetate de stat, fără să fie calculată media totală, este 9,56, iar ultima - 7,73. O altă Universitate spre care tinerii s-au îndreptat, ea fiind inclusă tot la capitolul „de viitor şi pe mulţi bani”, a fost cea Maritimă.