Colegiul Medicilor din România (CMR) a pregătit o serie de observaţii la proiectul privind modificarea Legii sănătăţii, care vor fi prezentate Ministerului Sănătăţii (MS). Vicepreşedintele CMR, dr. Călin Bumbuluţ, care este şi preşedinte al CMR Satu Mare, a declarat că a fost analizat proiectul, s-au făcut unele observaţii ce vor fi prezentate MS, iar ulterior vor fi făcute publice. „Conform cutumei, întâi vom prezenta observaţiile noastre MS, fiind programată o întâlnire pentru mâine (joi - n.r.), la ora 10,00. Nu facem invers, cum au făcut alte persoane. Dacă nu se va dori să se ţină cont de aceste interpretări, le vom populariza. Avem materialul pregătit, este vorba de sute de pagini pe puncte şi subpuncte”, a declarat Călin Bumbuluţ. Potrivit acestuia, noua lege ar urma să modifice fundamental sistemul de sănătate. „În principiu nu avem nimic împotriva a ce duce la progres, dar să nu ridice probleme populaţiei. (...) Avem speranţa că o parte din observaţii vor fi clarificate, le vom depune şi în scris. Dacă nu, vom parcurge toate etapele pentru contestare”, a adăugat Bumbuluţ. Totodată, acesta şi-a exprimat convingerea că la nivel de minister există persoane competente care înţeleg ce impact pot avea anumite măsuri asupra populaţiei.