Medicii primari au “urcat” pe treapta a şaptea în grila legii de salarizare unitară, de pe treapta a cincea, în timp ce profesorii cu o vechime de peste 40 de ani au rămas la nivelul cinci de salarizare, potrivit ultimei variante a grilei analizată de Ministerul Muncii. Experţii Băncii Mondiale şi cei ai Ministerului Muncii au definitivat în mare parte noua încadrare pe grilă a angajaţilor din sistemul bugetar, urmărind poziţionarea salariaţilor din sistemul de stat între treptele întâi şi nouă din totalul de 12 niveluri de salarizare a personalului din sistemul bugetar. Astfel, cei care ar putea fi plătiţi cu nouă salarii minime pe economie (Banca Mondială a luat în calcul un salariu minim de 600 de lei - n.r.) ar putea fi rectorii de universităţi, Avocatul Poporului, procurorul şef de la Parchetul de pe lângă Tribunal, prefectul Bucureştiului şi secretarul general al Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM). La nivelul opt al grilei se află managerul public, directorii din cadrul Curţii de Conturi, poliţiştii şefi de birou în cadrul DNA, procurorii criminalişti şi biologii şi chimiştii cu rang de consilier superior. La nivelul şapte al grilei de salarizare se află profesorii universitari cu o vechime de peste 40 de ani şi şefii de serviciu din cadrul DNA, precum şi judecătorii şi procurorii cu o vechime de 2-3 ani. Tot la acest nivel în grilă sunt situaţi şefii de birou vamal, specialiştii DIICOT, arhitecţii şefi, preşedinţii de secţie instanţă, medicii primari şi specialiştii IT. La nivelul şase al grilei sunt trecuţi în urma evaluării experţilor Băncii Mondiale inspectorii CSM, consilierii de afaceri europene, şefii din oficiile de cadastru, inginerii de aviaţie clasa I, comisarii principali treapta I, conferenţiarii universitari cu vechime de peste 40 de ani şi medicii specialişti. Profesorii care şi-au luat definitivatul şi au o vechime de peste 40 de ani în sistemul de învăţământ ar putea primi cinci salarii minime pe economie, la fel ca şi economiştii treapta I din sistemul bugetar, consilierii parlamentari, redactorii gradul I şi inspectorii din Secretariatul general al Guvernului. Pe ultima treaptă a grilei se află îngrijitorii, spălătoresele, brancardierii şi plasatorii.