În opinia preşedintelui Colegiului Medicilor al Municipiului Bucureşti (CMMB), prof. dr. Ioan Lascăr, un protocol care să prevadă relaţia medic-pacient în acest moment este necesar. „Ceea ce se întîmplă relevă o deficienţă de sistem”, apreciază şeful Colegiului. El a arătat că medicii sînt pregătiţi în facultate în ceea ce priveşte comportamentul faţă de pacienţi, dar în ultimul timp au fost înregistrate „modificări comportamentale”, care pe unii îi afectează într-un fel, pe alţii în alt fel, pe unii mai mult, pe alţii mai puţin. El crede că rezolvarea problemelor în cazul medicilor nu poate veni din altă parte decît din partea lumii academice. „O bună parte de timp, lumea academică a fost pusă la zid şi asta poate fi o consecinţă a acestui lucru. Corpul medical academic va trebui să coalizeze lumea medicală. Din păcate, ceea ce se întîmplă cu un medic se generalizează pentru întreg corpul medical, ceea ce nu este corect. Standardele spun că orice medic poate înregistra o greşeală la cinci-şase ani”, este de părere preşedintele CMMB. El a adăugat că, în prezent, medicina de performanţă nu se poate face fără tehnologie, care este foarte scumpă, iar un diagnostic de mare performanţă nu se poate face fără aceasta. Lascăr consideră că trebuie amendată Legea malpraxisului şi o soluţie ar putea fi introducerea dezdăunării: pacientul să primească daune, iar societatea de asigurări să-l despăgubească. Prof. dr. Lascăr consideră că un segment important din problemele sistemului îl constituie factorul uman. „Doctorii se împuţinează pentru că pleacă în străinătate. Dacă rata se menţine, vom asista la o depopulare, în condiţiile în care România are şi aşa un număr insuficient de medici. Prin această atitudine, o serie de doctori care ezitau să plece pînă acum, vor pleca sigur”, a spus Lascăr. El a adăugat că mulţi medici pleacă şi în mediul privat, unde au condiţii mai bune şi sînt plătiţi corespunzător. „Coloşii sistemelor de sănătate din lume, precum Franţa Germania şi SUA, sînt în faliment şi caută soluţii”, a menţionat preşedintele CMMB. El este de părere că medicii trebuie motivaţi şi asta prin resurse corespunzătoare, prin condiţii de lucru corespunzătoare, dar şi prin felul în care sînt priviţi de societate.