Un studiu realizat de medici din China, țară unde consumul de suplimente cu antioxidanți (cu vitamina C) este foarte extins, a avertizat împotriva abuzului acestor substanțe, subliniind că pot chiar accelera îmbătrânirea, contrar a ceea ce se crede, relatează EFE. "Tot mai mulți lucrători din clasa de mijloc consumă pastile cu antioxidanți, precum vitamina C sau polifenoli de ceai, dar ar trebui să renunțe", avertizează studiul publicat în revista de specialitate „Redox Biology“ și realizat de o echipă condusă de doctorul Chen Chang. Echipa de cercetători de la Institutul de Biofizică și de la Academia Chineză de Științe avertizează că antioxidanții pe care multă lume îi consumă pentru a frâna îmbătrânirea pot, de fapt, să o accelereze, prin perturbarea mecanismelor de apărare a organismului. Potrivit studiului, corpul are un sistem menit să combată oxidanții (agenți chimici capabili să înlăture electronii din alți atomi) de care avem de fapt nevoie pentru a rămâne activi și în alertă. Suplimentele cu antioxidanți (vitamine, minerale și alți compuși chimici care pot neutraliza oxidanții) pot face ca sistemul de alertă să se relaxeze prea mult, astfel încât o persoană tânără poate îmbătrâni mai repede decât în mod natural. Unele experimente realizate pe animale nu au putut demonstra că antioxidanții sunt benefici pentru organism, în timp ce altele au relevat că o ușoară creștere a substanțelor oxidante poate prelungi ușor speranța de viață a șoarecilor.