Magistrații Tribunalului Constanța au decis, ieri, ca cei trei medici constănțeni judecați pentru luare de mită - șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” (SCJU) Constanța, dr. Marius Militaru, și soții anesteziști Dorin și Nicoleta Arhire - să rămână în arest la domiciliu, decizie care nu este definitivă. Precizăm că ei au cerut înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. Reamintim că, pe 15 decembrie 2014, cei trei au fost luați de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție Constanța, din cabinetele lor de la SCJU, și duși la audieri, tot atunci fiind și reținuți. A doua zi, ei au fost arestați preventiv de către Tribunalul Constanța, însă, ulterior, Curtea de Apel Constanța a decis trimiterea lor în arest la domiciliu. Procurorii spun că doctorii au cerut 3.000 de lei unui pacient, condiționând actul medical de remiterea șpăgii. Dr. Marius Militaru a declarat atunci că nu știe exact despre ce este vorba și că s-ar fi găsit în condica de prezență un plic cu 500 de lei, de care nu s-a atins, iar soții Arhire au spus că nu știu nimic.