Medicii de familie nu renunţă la protest şi nu vor semna actele adiţionale la noul contract cadru pe 2011-2012. Toate solicitările anunţate după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, rămân valabile, anunţă preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) din România, Doina Mihăilă, şi preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie (SNMF) din România, Rodica Tănăsescu. „De ieri ne-am manifestat disponibilitatea de a recomanda colegilor să depună doar mapele de contractare. Acest lucru nu înseamnă că vom semna actele adiţionale sau contractele. Mapele conţin doar actele necesare contractării serviciilor şi prin depunerea lor ne aratăm disponibilitatea soluţionării conflictului, însă nu renunţăm la protest”, susţin cei doi preşedinţi. Nu în ultimul rând, medicii de familie reiterează cele afirmate zilele trecute, şi anume că, de săptămâna viitoare, mai exact de marţi 14 iunie, toate serviciile oferite pacienţilor în cabinetele medicilor de familie vor fi taxate.
• CHIRII PREA MARI • Potrivit ministrului Sănătăţii, Attila Cseke, una din problemele ridicate de medicii de familie a fost că unele autorităţi locale au crescut în foarte multe locuri nivelul chiriilor pentru cabinete, chiar şi de 50 de ori, ceea ce este inacceptabil. „Fiecare autoritate locală trebuie să înţeleagă că nu trebuie să facă comerţ pe seama sănătăţii. Este necesară o dezbatere pe tema sănătăţii şi la nivelul autorităţilor locale. Cred că fiecare partid şi candidat la alegerile locale va trebui să aibă un program realist pentru sănătate”, a afirmat Cseke Attila.