Medicii de familie nu au de gând să semneze contractul cadru pentru 2011-2012, cu actualele prevederi, şi ameninţă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) că îşi vor desfăşura activitatea în cabinete private. Preşedintele Patronatului Medicilor de Familie, dr. Doina Mihăilă, susţine că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS) nu şi-au respectat promisiunile făcute şi, în acest context, vor lucra în cabinete private. „E o soluţie pe care nu ne-am dorit-o, dar nu avem ce face. Bugetul alocat cabinetelor medicilor de familie este prea mic şi, prin semnarea contractului cadru, am fi mereu pe pierdere. E cea mai mare problemă a noastră cu privire la prevederile contractului cadru”, a precizat dr. Mihăilă. Pe de altă parte, preşedintele CNAS, Lucian Duţă, a declarat că prin modificarea contractului cadru au fost aprobate principalele cerinţe ale medicilor de familie. „Principala revendicare la ora asta a medicilor de familie nu mai e legată de chestiuni tehnice. Cu alte cuvinte, vor mai mulţi bani. (...) Marţi se semnează normele, urmând ca de la 1 iunie să se semneze contractarea”, a afirmat şeful CNAS.