Medicii din Slovacia refuză să mai profeseze

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Medicii din Slovacia refuză să mai profeseze

Monden 30 Noiembrie 2011 / 00:00 333 accesări

Spitalele din Slovacia se pregătesc să facă faţă demisiei a circa 2.000 de medici, la 1 decembrie, nemulţumiţi de nivelul scăzut al salariilor şi de condiţiile dificile de muncă. Guvernul urma să se reunească pentru a analiza situaţia şi, eventual, pentru a decreta starea de urgenţă, pentru a-i obliga pe medici să continue munca. “Sistemul de sănătate slovac se prăbuşeşte chiar şi fără demisia în masă a medicilor”, a declarat vicepreşedintele asociaţiei sindicatelor medicale (LOZ), Peter Visolajsky. “Spitalele au prea puţine efective şi nu sunt destui doctori tineri, pentru că această muncă nu este atractivă pentru tineri. O treime din studenţii la medicină nu vor să rămână în Slovacia după obţinerea diplomei”, a mai adăugat acesta. Salariul mediu lunar al unui tânăr doctor în Slovacia variază între 550 şi 600 de euro, iar cel al unui specialist cu experienţă, între 1.000 şi 1.200 de euro. Ministerul slovac al Sănătăţii a propus o creştere medie de 300 de euro pe lună, dar sindicatele cer ca salariile medicilor să reprezinte de 1,5 până la trei ori salariul mediu în Slovacia (760 euro), în funcţie de experienţă şi formare.

Guvernul în exerciţiu, condus de Iveta Radicova, încearcă să menţină deficitul finanţelor publice sub control, în timp ce creşterea economică a Slovaciei, foarte dependentă de exporturi, este de aşteptat să încetinească la 1,7% în 2012, după 3% în anul curent. Slovacia, membră a Zonei Euro din 2009, a luat măsuri de austeritate pentru a reduce deficitul public sub 3% din PIB în 2013 faţă de 4,9% în anul curent.

Taguri articol


12