Doctorii uneia dintre cele mai importante organizaţii medicale din Italia protestează împotriva difuzării la televizor a unor seriale precum “Spitalul de urgenţă” sau “Anatomia lui Gray”, motivînd că induc publicului o perspectivă greşită despre medicină. Medicii italieni sînt de părere că serialele şi emisiunile pe teme medicale ar trebui scoase din grila de programe a televiziunilor italiene, deoarece ele prezintă greşit unele cazuri medicale. Annalisa Silvestro, preşedinte al Federaţiei Naţionale a Colegiilor Medicilor, a declarat că aceste seriale jignesc profesia de medic, printre ele aflîndu-se “ER - Spitalul de urgenţă”, “House - Dr House”, “Grey\'s Anatomy - Anatomia lui Grey” şi “Scrubs”, la care se mai adaugă alte producţii italiene, realizate de platformele TV RAI sau Mediaset, controlată de premierul Silvio Berlusconi.
Ordinul Profesioniştilor Medicali, organizaţie medicală cu sediul la Roma, a fost de acord cu aceste proteste. “Aceste seriale educă greşit publicul în materie de medicină. Ele dezinformează”, a mai spus Silvestro. Reprezentanţii trusturilor media italiene RAI şi Mediaset nu au făcut niciun comentariu cu privire la aceste proteste.