Medicii reclamă că nu pot activa cardul de sănătate. Ce e de făcut!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Medicii reclamă că nu pot activa cardul de sănătate. Ce e de făcut!

Sănătate 11 Februarie 2015 / 00:00 1320 accesări

Cum era de așteptat, activarea cardului de sănătate dă bătăi de cap unor medici de familie. Unii se plâng că sistemul este blocat, chiar și după 10 zile de la darea sa în funcționare în mod oficial. Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) le recomandă să ia gratuit aplicaţia sau să solicite sprijin pentru compatibilizarea softului personal cu cel al CNAS. Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, dr. Rodica Tănăsescu, a declarat că la cabinetul său a început activarea cardului de sănătate din 5 ianuarie, dar sunt zile în care sistemul nu funcţionează sau situaţii în care cardul are o problemă. ”Este, aşa cum am spus, o povară în plus. Am activat câteva sute de carduri, dar au fost zile în care sistemul nu a funcţionat deloc sau în care cardul a avut probleme. Pentru problemele pe care nu le-am putut rezolva, i-am trimis pe asiguraţi la Casa de Sănătate”, a spus medicul. Dr. Tănăsescu a precizat că activarea cardului durează între trei şi cinci minute. ”Avem nevoie de câteva minute pentru activarea cardului. Am acceptat iniţializarea cardului soţului, soţiei şi a copilului, în cazul în care la consultaţie a venit unul dintre membrii familiei, cu cardurile celorlalţi”, a spus ea. La rândul său, preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, a declarat că, acolo unde nu a putut fi activat cardul, poate fi o problemă de incompatibilitate între sisteme. ”Furnizorii care utilizează altă aplicaţie decât cea pusă la dispoziţie în mod gratuit de către CNAS au obligaţia de a compatibiliza sistemul personal cu cel al CNAS. În normele de validare a contractului-cadru privind acordarea asistenţei medicale este stipulat clar că toate raportările se depun obligatoriu în sistem compatibil cu aplicaţia CNAS. Astfel, fie iau aplicaţia gratuit de la noi, fie aduc un specialist pentru a compatibiliza cele două sisteme”, a spus preşedintele CNAS. Ciurchea a explicat ce se întâmplă atunci când cardul se blochează. ”Cardul de sănătate se va bloca în situaţia în care codul PIN va fi tastat greşit de cinci ori consecutiv. În această situaţie, medicul va telefona la numărul 021 202 69 95 helpdesk, unde se alocă un număr de ticket, şi prin e-mail, la adresa suport.ceas@casan.ro, se dau informaţiile privind cardul blocat. Insist, în cazul unui card blocat, corespondenţa se face de către medic, care şi deblochează cardul respectiv. Medicul este cel care intervine atunci când se blochează cardul. Adresa de e-mail menţionată la primul răspuns este afişată pe site-ul CNAS”, a spus Ciurchea. Numărul de telefon inscripţionat pe cardul de sănătate, 0800.800.950, este destinat asiguraţilor care doresc să solicite informaţii despre cardul de sănătate. Furnizorii de servicii medicale vor telefona la helpdesk pentru suportul necesar. Potrivit CNAS, până la 1 aprilie 2015 va fi implementată o soluţie unitară de helpdesk la nivel central, pentru optimizarea şi simplificarea tuturor procedurilor privind sistemul informatic al CNAS.

            CARD BLOCAT SAU PIERDUT, LA CONSTANȚA În cazul în care se blochează un card, după introducerea PIN-ului greșit de mai multe ori, președintele/director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța, jr. Dragoș Poteleanu, a anunțat, încă din ianuarie, că a achiziționat două cititoare pentru deblocarea lor, iar în cazul în care o persoană pierde cardul, pentru emiterea unuia nou trebuie suportată o taxă. În județul Constanța au fost distribuite peste 466.000 de carduri de sănătate, iar alte 35.000 au fost returnate la CJAS. Pe site-ul CJAS (www.casct.ro) există o listă cu numele tuturor celor care au cardurile la sediul instituției. Pentru a intra în posesia lor, ei trebuie să vină la CJAS pentru a depune cereri de solicitare, la care să anexeze și o copie a actului de identitate. Cererile pot fi găsite și descărcate fie de pe site-ul CJAS (www.casct.ro), fie la sediul CJAS Constanța. Documentele vor fi depuse într-o cutie care va fi găsită la sediul instituției, iar eliberarea cardului de sănătate se va face după cinci zile lucrătoare, a specificat șeful CJAS. Totodată, populația direct interesată trebuie să știe că va exista și un program în acest sens. Astfel, pentru depunerea cererilor, programul este între orele 7.00 și 19.00, iar programul pentru ridicarea cardurilor este între 9.00 și 17.30, de luni până joi, iar vineri, între orele 9.00 și 15.00. Pentru a nu bate drumul degeaba până la sediul instituției, jr. Poteleanu a precizat că persoanele care vor să ridice cardul trebuie să verifice mai întâi dacă el a fost emis, iar în acest sens pot suna la numărul de telefon 0241.522.008 sau să trimită, de preferat, un e-mail la adresa cardnational@casct.ro. Distribuirea cardurilor a început la 19 septembrie, primele ajungând la asiguraţii din Capitală. Cardul face dovada calităţii de asigurat şi confirmă prezenţa asiguratului la furnizorul de servicii medicale.

            Pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani, cardurile se personalizează centralizat, fără o cerere prealabilă. Procedura de distribuţie prin servicii poștale este reglementată prin normele metodologice. În cazul spitalizării continue, cardul va fi utilizat de două ori, la internare şi la externare, astfel încât să fie bine detaliată perioada spitalizării, în care nu se decontează alte servicii în numele asiguratului în afara unităţii sanitare în care este spitalizat. La orice utilizare a cardului naţional de sănătate se văd în sistem locul şi ora la care a fost utilizat, aşa cum se întâmplă şi în cazul cardului bancar.

Taguri articol


12