Medicii vor intra în grevă japoneză

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Medicii vor intra în grevă japoneză

Sănătate 03 Martie 2016 / 17:13 537 accesări

Medicii din mai multe spitale din România vor intra din 21 martie în grevă japoneză, fiind nemulţumiţi, printre altele, de condiţiile de muncă şi lipsa personalului din sistemul sanitar. Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România - CFSMR şi Federaţia Sindicală „Hipocrat” din România - FS „Hipocrat”, federaţii membre CNS „Cartel ALFA”, au decis să declanşeze grevă de tip japonez în toate unităţile sanitare în care au membri. Organizaţiile susţin că Ministerul Sănătăţii are o atitudine indiferentă şi amână luarea unor decizii importante la nivel guvernamental. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de reglementările legale privind salarizarea unitară, de acordarea sporurilor calculate la salariul efectiv, dar şi de faptul că normele de muncă şi pauzele nu sunt respectate. De asemenea, ei se plâng de faptul că în acest moment nu sunt suficienţi medici în sistemul sanitar, lucru ce duce la un program de muncă mult mai încărcat pentru medicii care lucrează în România. ”Federațiile semnatare atrag atenția că, în lipsa unei decizii rectificative solicitate, se poate ajunge la escaladarea stării conflictuale”, au anunţat reprezentanţii organizaţiilor.



12