În multe ţări din lume, medicina hiperbară este arhicunoscută, în România însă, aceasta este abia la început. Constanţa beneficiază de ieri de primul centru de medicină hiperbară din România, unitate situată pe str. Sabinelor, nr. 33. Dr. Bogdan Cristian Ion, directorul medical al acestui centru şi al Institutului de Medicină Hiperbară Bielefeld, Germania, a vorbit, la deschiderea centrului, despre aspectele etice ale medicinei hiperbare pentru tratamentul de urgenţă al unor afecţiuni letale, despre implicaţiile juridice ale normativelor europene referitoare la medicina hiperbară şi importanţa unui astfel de centru pentru dezvoltarea turismului, dar şi alte aspecte economice importante. Totodată, el a explicat importanţa oxigenului hiperbar şi a tratamentului cu HBO (Hyperbaric Oxygen Therapy/Oxigenare hiperbară - n.r.). În baza studiilor clinice şi a cercetărilor pe plan mondial din ultimele trei decenii, HBO este reglementată la nivel european de către normativele instituţiilor abilitate şi autorizate (ECHM). În opinia medicilor centrului, anul trecut, doi dintre bolnavii diagnosticaţi la Spitalul de Urgenţă cu fasceită necrozantă (infecţie bacteriană rară, care poate distruge pielea şi ţesuturile moi de sub ea, incluzînd grăsimea şi ţesutul care acoperă muşchii/fascia - n.r.) au murit cu... zile, deşi ar fi putut fi salvaţi. „La centru am avut exemple clare de ameliorare a bolii”, a spus dr. Bogdan Cristian Ion. Deocamdată, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii nu acceptă unităţi private în sistemul de urgenţă, aşa că tratamentele aplicate aici trebuie plătite integral de către pacienţi. Preţul unui tratament complet în cazul unor afecţiuni poate depăşi o mie de euro. Prezent la deschiderea centrului, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, dr. Camelia Ciobotaru, a declarat că medicina hiperbară constituie un pas înainte. Este convinsă că unitatea a luat fiinţă în urma unui studiu bine pus la punct. Investiţia de la Constanţa depăşeşte un milion de euro.