Considerată, pînă de curînd, de către medicii români drept “primitivă” şi “neştiinţifică”, medicina tradiţională chineză este pusă la mare preţ de către, nimeni altul, decît ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. În România există peste 1.500 de medici care practică acupunctura, ba chiar şi un program de predare a acestei metode terapeutice. Întors dintr-o vizită în China, ministrul Sănătăţii are idei noi şi vrea să revoluţioneze medicina românească, la fel cum a făcut şi cu sistemul sanitar pe care l-a adus pe marginea prăpastiei. Astfel, Nicolăescu o ia înaintea celorlate state din UE şi doreşte să acrediteze serviciile de medicină tradiţională chineză şi să recunoască diplomele de specializare în acest tip de medicină. Dar, aşa cum a declarat de cînd a fost numit în funcţie, Nicolăescu trebuie să facă ordine în sistem. La sugestia omologului său chinez, Gao Qiang, ministrul român va importa, la pachet, medici din China. Pe de altă parte, Nicolăescu s-a gîndit că, probabil, prin acreditarea acestui gen de servicii vor mai intra nişte bani în "buzunarele" largi ale ministerului pe care îl conduce. Pînă acum s-a indus ideea că bolnavii români care cred în medicina chineză trebuie să se îndrepte către remediile aprobate prin lege. Acestea se comercializează în mod normal numai prin farmacii şi sînt prescrise de practicieni acreditaţi de organisme internaţionale. Dezvoltarea acestui tip de medicină presupune un control riguros din partea autorităţilor, care pînă acum nu au reuşit să îl facă. Medicina tradiţională chineză are destui contestatari, deoarece practicile ei nu s-au dovedit întotdeauna eficiente şi sigure. Medicina Tradiţională Chineză reprezintă, de fapt, numele dat unei varietăţi de practici medicale tradiţionale folosite în China, care au fost dezvoltate pe parcursul unei istorii de mii de ani. Termenul priveşte, mai general, medicina orientală, care include şi alte sisteme de medicină tradiţională, cum ar fi cel japonez, coreean, tibetan şi mongol. Medicina Chineză foloseşte o serie de principii de analiză şi sinteză holistică, adică un adevărat sistem filozofic, care presupune o legătură inseparabilă între organele şi sistemele organismului uman, precum şi legătura dintre acestea şi mediul înconjurător.