A sperat în van că ar putea scăpa din arest, iar acest lucru s-a întâmplat de două ori în ultima lună. Este cazul medicului veterinar Mihai Pucerea, care a ajuns în spatele gratiilor, la începutul acestui an, pentru luare de mită, fals şi spălare de bani. Ieri, Curtea de Apel Constanţa a admis contestaţia procurorilor anticorupţie, declarată împotriva deciziei Tribunalului Constanţa de a-l trimite pe Pucerea în arest la domiciliu. Deoarece hotărârea este definitivă, medicul veterinar rămâne după gratii. Amintim că, prima dată, Tribunalul Constanţa l-a eliberat pe Pucerea sub control judiciar, însă Curtea de Apel Constanţa a spus “la loc comanda” şi l-a menţinut în arest.
MITĂ ÎN 11 TRANŞE Potrivit procurorilor, Pucerea a călcat pe bec în perioada în care era consilier superior în cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa. Oamenii legii spun că medicul veterinar avea printre atribuţiile de serviciu şi certificarea respectării condiţiilor sanitar-veterinare de către persoanele juridice care efectuează operaţiuni de export şi tranzit de furaje şi subproduse ce nu sunt destinate consumului uman, în porturile maritime Constanţa şi Constanţa Sud - Agigea. Pe scurt, fără avizul său, mărfurile nu puteau părăsi ţara... Oamenii legii spun că, în perioada 1 noiembrie 2013 - 8 ianuarie 2014, Pucerea a pus la cale un plan elaborat, care i-a adus un profit de 193.474 lei, echivalentul a aproximativ 43.000 de euro. În primul rând, el a identificat patru firme mai înstărite, care urmau să exporte cereale prin Portul Constanţa şi Portul Constanţa Sud - Agigea. Ulterior, suspectul a luat legătura cu agenţii maritimi care se ocupau de navele operate de cele patru firme şi le-a spus acestora că emiterea certificatelor veterinare, care să ateste că exporturile îndeplinesc condiţiile sanitare cerute de lege, este condiţionată de... şpagă. Administratorii firmelor nu au avut încotro şi s-au conformat, mita cerută poposind în contul bancar al lui Pucerea prin intermediul agenţilor maritimi. Anchetatorii spun că banii au ajuns la medicul veterinar în 11 tranşe. Pentru a nu fi prins cu „mâţa-n sac”, spun procurorii, Pucerea a folosit ca paravan firma deţinută de soţia şi de fiica sa, SC Kiraelenys SRL Constanţa.