Te-ai gândit vreodată ce-i trece prin minte unui medic în momentul în care are în faţa lui un caz cu care s-a mai întâlnit doar în poveştile spuse de colegii de breaslă sau în revistele de specialitate? Ori la rezolvarea căruia doar a asistat, fără a interveni cu propriile-i mâini? Situaţia devine şi mai complicată atunci când pacientul este un copil.

Firav, mic, care poate că nici n-a apucat să facă primii săi paşi în această lume şi care, pentru a-i putea face, are nevoie de ajutorul celui care ţine bisturiul în mână. Dar bisturiul nu e de ajuns. Acesta nu poate tăia emoţiile pe care medicul le simte. „Copilul este ceva special. Este ceva special prin faptul că, practic, e nevinovat, se spune că nu are păcate”, mărturiseşte Ştefăniţă Dima, medic primar radiologie şi imagistică medicală, care a realizat în premieră o operaţie pentru îndepărtarea unei vene paragalenice în ţara noastră.

Doar şase cazuri în literatura de specialitate

În literatura de specialitate doar alte şase cazuri au fost diagnosticate la nivel mondial cu această malformaţie. „E un caz rar şi foarte rar”, după cum îl caracterizează chiar medicul. Şi totuşi, cu răbdare şi dedicare, Ştefăniţă Dima şi colegii lui alături de care a lucrat au reuşit să-i salveze viaţa micuţei Anelise. Şi poate că una dintre cele mai importante lecţii pe care medicii le pot învăţa dintr-un astfel de caz este aceea că pacientul trebuie întotdeauna pus în mijlocul ecuaţiei.

O fetiţă de un an şi 10 luni are o criză de epilepsie. Părinţii nu stau pe gânduri şi o duc pe micuţa Anelise la un control. „Acolo au făcut ceva investigaţii şi la o examinare de rezonanţă magnetică au văzut o gâlmă vasculară, ca să spun aşa. Au văzut o dilataţie venoasă pe care ei în primă fază nu au ştiut să o interpreteze, dar care dilataţie venoasă a fost nu o anomalie de venă galen, vena galen fiind o venă centrală a creierului, ci a fost o venă paragalenică, adică o venă lângă vena galenică. E un caz rar şi foarte rar”, explică Ştefăniţă Dima, medic primar radiologie şi imagistică medicală în cadrul clinicii Medlife, specializat în radiologie intervenţională.

Un caz care nu mai fusese întâlnit în ţara noastră. Un caz în premieră chiar şi pentru medicul Dima, care mai avusese de-a face cu cinci malformaţii de venă galen, însă nu şi cu o astfel de patologie cum era cea a micuţei Anelise. Vena galen este principala venă din creier, care asigură drenajul venos. În cazul fetiţei, potrivit explicaţiilor medicului, existau două artere care se vărsau în acea venă paragalenică şi o făceau să se dilate. „Dilataţia deja ajunsese la trei centimetri diametru şi tot drenajul venos venea prin nişte vene care în mod normal trebuiau să fie invizibile, dar acum erau groase ca degetul mare, de la nivelul feţei, şi era drenaj cumva anterior. Drenajul acesta anterior a dus treptat, dar sigur la o dilatare a unor vene pe partea stângă a capului, undeva la hemifrunte şi toată orbita stângă. Venele acestea deveniseră ca nişte şerpişori, sub piele, albastre-violet”, explică medicul Şefăniţă Dima.

Teama părinţilor creştea cu fiecare venă care se inflama. Pentru Anelise, intervenţia chirurgicală nu era o soluţie. Riscurile erau mult prea ridicate din punct de vedere neurochirurgical. Şi-atunci? Cum puteau medicii să salveze o viaţă care abia începuse? „Am avut şansă cu nişte colegi neurochirurgi pe care îi cunosc de multă vreme şi cu care lucrez în echipă pluridisciplinară şi care au sugerat familiei că ar fi o soluţie endovasculară de a rezolva lucrurile. Soluţia asta endovasculară înseamnă că facem o puncţie în artera femurală, mergem un un cateter până la nivelul vaselor capului, vedem exact arterele care sunt patologice şi care se varsă fără să irige ţesutul cerebral în vena de care vorbim. Ceea ce putem să facem este să astupăm atât vena, cât şi artera, pe o porţiune mică, ca nu cumva să astupăm vreo venă sau arteră care merge la ţesutul cerebral. În felul acesta am dorit să facem disconexiunea dintre cele două elemente care nu aveau ce să caute în legătură una cu cealaltă”, aceasta a fost decizia pe care a luat-o echipa care a intervenit în cazul micuţei.

Decizia era luată, însă nimic nu era simplu. Erau riscuri imense. Procedura putea să fie un eşec. Şi totuşi... era singura şansă prin care Anelise putea să aibă o viaţă normală sau, mai bine spus, să aibă şansa la viaţă. „Nu e simplu să îi faci anestezie copilului. Nu e simplu să-i înţepi artera femurală. Nu e simplu să găseşti nişte catetere suficient de subţiri ca să urci şi să faci lucrul acesta”, mărturiseşte Ştefăniţă Dima, care ţine să amintească de fiecare dată că nu a fost singur în această intervenţie şi-i menţionează pe colegii lui, de la anestezist la asistente.

„Nu e vorba aici de medicul Dima Ştefăniţă, e vorba de echipa pluridisciplinară care a rezolvat cazul. Am analizat cazul foarte bine înainte. Au fost zile întregi de discuţii. Au fost zile întregi de discuţii cu echipa de anestezie, au fost discuţii cu echipa de post-operator, cu anestezia pediatrică. Am adus special aici nişte anestezişti pediatri care să se ocupe de copil, nişte asistente de pediatrie care să mai fi avut de-a face cu copiii. Neurochirurgul era în sală lângă mine, împreună am făcut planul”, explică medicul. „Îmi era frică, evident că îmi era frică şi aveam emoţii. Lucrurile astea mă mobilizează”, a declarat el.