Medierea, o alternativă a proceselor penale şi civile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Medierea, o alternativă a proceselor penale şi civile

Politică 14 Octombrie 2009 / 00:00 774 accesări

Ministerul Justiţiei (MJ) a validat, ieri, prin ordin, membrii Consiliului de Mediere, organism a cărui activitate ar putea contribui la degrevarea instanţelor de judecată, prin rezolvarea pe cale amiabilă a conflictelor. MJ arată că asigurarea funcţionalităţii instituţiei medierii constituie, în egală măsură, o cerinţă obligatorie decurgînd din angajamentele asumate în calitate de stat membru al UE, inclusiv obligaţia de a transpune în timp util prevederile directivelor comunitare în legislaţia naţională şi de a asigura aplicarea acestora. Potrivit Legii nr. 192/2006, Consiliul de Mediere este un organism autonom cu personalitate juridică, de interes public, cu sediul în municipiul Bucureşti. Acesta este format din 9 membri, aleşi prin vot direct sau prin reprezentare de către mediatorii autorizaţi, care sînt validaţi de ministrul Justiţiei, pe o durată de doi ani. Mandatul membrilor Consiliului de mediere poate fi prelungit, pentru aceeaşi durată, o singură dată. Acest Consiliu reprezintă interesele mediatorilor autorizaţi, elaborează standardele de formare în domeniul medierii, avizează programele de formare profesională a mediatorilor, autorizează mediatorii, întocmeşte şi actualizează tabloul mediatorilor autorizaţi, supraveghează respectarea standardelor de formare în domeniul medierii, adoptă Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor autorizaţi, precum şi normele de răspundere disciplinară a acestora, ia măsuri pentru respectarea acestuia şi aplică normele privind răspunderea disciplinară a mediatorilor, face propuneri pentru completarea sau corelarea legislaţiei privind medierea, adoptă regulamentul privind organizarea şi funcţionarea sa. Medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate şi reprezintă o alternativă la procesele penale şi civile.



12