Medvedev critică o Rusie ”înapoiată şi coruptă”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Medvedev critică o Rusie ”înapoiată şi coruptă”

Externe 11 Septembrie 2009 / 00:00 353 accesări

Preşedintele Medvedev a lansat o critică virulentă la adresa Rusiei, calificînd-o drept ”o ţară înapoiată şi coruptă, cu o economie primitivă, o democraţie slabă şi un popor lipsit de iniţiativă”, într-un editorial publicat joi. În acest editorial intitulat ”Rusia, înainte!”, publicat de cotidianul electronic liberal Gazeta.ru, preşedintele constată că cetăţenii ruşi, învingători ai nazismului în 1945, sînt obligaţi să combată corupţia şi statul înapoiat, pentru ca ţara lor să se transforme într-una modernă şi importantă. ”Trebuie, oare, să luăm cu noi, în viitor, o economie primitivă, bazată pe materiile prime, o corupţie endemică, vechiul nostru obicei de a ne baza pe stat, pe străinătate, pe o doctrină universală, pe orice altceva decît pe noi înşine? Are vreun viitor Rusia încărcată cu astfel de poveri?”, se întreabă preşedintele. ”Criza economică mondială a demonstrat că lucrurile nu merg deloc foarte bine pentru Rusia, care nu a reuşit în aceşti ultimi 20 de ani să se debaraseze de o dependenţă umilitoare faţă de materiile prime şi a cărei economie neglijează, ca în perioada sovietică, nevoile omului. Acest lucru demonstrează că nu am făcut tot ce era necesar în anii precedenţi. Sau că există multe lucruri pe care nu le-am făcut cum ar fi trebui”, continuă preşedintele în ceea ce ar putea fi perceput ca o critică a predecesorului său, Vladimir Putin, devenit premier. ”Instituţiile democratice sînt în mare parte formate şi stabilizate, dar calitatea acestora este departe de ideal. Societatea civilă este slabă”, adaugă Medvedev. Preşedintele critică de asemenea ”tendinţele paternaliste larg răspîndite, care generează o lipsă de iniţiativă şi un deficit de idei noi”.

Taguri articol


12