Medvedev şi Voronin vor discuta despre situaţia R.Moldova înaintea alegerilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Medvedev şi Voronin vor discuta despre situaţia R.Moldova înaintea alegerilor

Externe 22 Iunie 2009 / 00:00 471 accesări

Preşedintele rus şi omologul său moldovean vor discuta despre o largă varietate de probleme prioritare ale cooperării bilaterale, dar şi despre situaţia dinaintea alegerilor anticipate din R.Moldova, din 29 iulie, a declarat o sursă de la Kremlin. Vladimir Voronin va sosi la Moscova pentru o vizită de lucru pe 22 iunie, la invitaţia şefului statului rus. „Avînd în vedere că data vizitei, 22 iunie, este ziua comemorării celor care şi-au jertfit viaţa în cel de-al Doilea Război Mondial, şefii de stat vor depune în cursul dimineţii jerbe de flori la Mormîntul Soldatului Necunoscut”, a declarat duminică o sursă de la Kremlin. Potrivit acestei surse, subiectele de discuţie includ situaţia din R.Moldova în legătură cu campania pentru noile alegeri anticipate, anunţate la 29 iunie.

Se va acorda atenţie stadiului şi evoluţiei dezvoltării relaţiilor economice şi comerciale dintre cele două ţări. Rusia continuă să rămînă unul dintre principalii parteneri economici ai moldovenilor. În 2008, totalul schimburilor economice a ajuns la 1,79 miliarde de dolari, o creştere cu 32,1% faţă de 2007, atît în privinţa exporturilor ruseşti de 1,14 miliarde de dolari, reprezentînd o creştere de 31,7%, cît şi a importurilor, de 651,1 milioane de dolari. Criza financiară şi economică mondială a avut consecinţe asupra schimburilor reciproce la începutul acestui an. Diminuarea comerţului se menţine la un nivel de 30 de procente pînă în prezent, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Această diminuare este cauzată de situaţia nefavorabilă a preţurilor la materiile prime, întreruperilor livrărilor de gaz rusesc şi închiderii unor întreprinderi din zona Nistrului. În legătură cu acestea, cei doi lideri vor discuta despre diversificarea pieţei, acordarea de stimulente pentru dezvoltarea relaţiilor regionale şi posibilităţile de a ridica la un nou nivel de calitate relaţiile privind implementarea unor proiecte de investiţii. Cei doi preşedinţi vor acorda, totodată, atenţie cooperării integrate în cadrul Comunităţii Statelor Independente, luînd în considerare faptul că R.Moldova deţine în acest an preşedinţia acestui organism, ce va fi preluată de Rusia în 2010.

Pînă să plece spre Moscova, Vladimir Voronin s-a lansat în noi afirmaţii despre criza politică prin care trece ţara. „Criza din R.Moldova este orchestrată de o grupare criminală internaţională, care discută direct despre ora şi ziua dispariţiei ţării”, a declarat preşedintele moldovean în exerciţiu de la Chişinău. „Faţă de R.Moldova se răzbună anii \'90. Se răzbună cei care se simţeau stăpîni pe viaţa de atunci, cînd puteai să faci avere pe baza conflictelor, a confruntărilor, ostilităţilor, teritoriilor nerecunoscute, a frontierelor necontrolate şi autorităţilor gata să se despartă de independenţa propriei ţări. Aceşti „autori” trăiesc şi operează în diferite ţări, ei plătesc pentru articole defăimătoare la adresa ţării, ei discută direct despre ora şi ziua dispariţiei Moldovei”, a declarat Voronin. Totodată, preşedintele moldovean susţine că „foarte mulţi sînt deranjaţi de faptul că în pofida miturilor sovietice, comuniştii, prin exemplul Moldovei, sînt capabili să obţină victorii în alegeri democratice şi pot realiza reforme europene”. Cladimir Voronin le recomandă forţelor democratice „să scape cît mai repede posibil de comunistofobie”.

Pe de altă parte, Comisia Electorală Centrală din R.Moldova a stabilit sîmbătă că formaţiunile politice care vor participa la alegerile legislative anticipate de la 29 iulie pot cheltui în campania electorală circa 480.000 euro, iar candidaţii independenţi aproximativ 32.000 de euro. Pragul acestor cheltuieli stabilite de Comisia Electorală Centrală la alegerile de la 5 aprilie, pentru partidele politice, a fost de peste 766.000 de euro. Potrivit Comisiei, pragul cheltuielilor financiare din această campanie electorală a fost diminuat deoarece în campania pentru alegerile de la 5 aprilie candidaţii au cheltuit cel mult echivalentul a aproxiamtiv 319.000 de euro. Comisia a aprobat şi cuantumul creditelor acordate candidaţilor în alegeri de la bugetul de stat, fără dobîndă. Pentru partide şi organizaţiile social-politice, acesta este de aproximativ 1.600 de euro, iar pentru candidaţii independenţi de circa 191 de euro, comparativ cu aprovimativ 2.000 de euro, respectiv, circa 320 de euro, în campania precedentă. Comisia Electorală Centrală a aprobat, în schimb, creşterea numărului de observatori din partea candidaţilor în fiecare dintre cele 37 de circumscripţii electorale de la zece la 50 de persoane. Comisia nu a reuşit, însă, să aprobe Regulamentul privind reflectarea în presă a campaniei electorale pentru acest scrutin anticipat. La aceste alegeri s-a stabilit că au dreptul să participe 28 de partide politice şi de mişcări social-politice.



12